Spasmul hohotului de plâns. Cum se manifestă și de ce este periculos pentru viața bebelușului

Spasmul hohotului de plâns este un eveniment acut, în care copilul prezintă apnee (adică NU respiră) în timpul unui episod de plâns, situație care poate fi însoțită frecvent de pierderea stării de conștiință și a posturii (copilul cade efectiv din picioare). Spasmul hohotului de plâns apare de obicei la copii între 6 și 18 luni și foarte rar se menține și după 5 ani, fiind extrem de neobișnuit înainte de 6 luni și în majoritatea cazurilor dispare înainte de 4 ani. Este un eveniment relativ frecvent, 5% din populația pediatrică poate dezvolta spasmul hohotului de plâns, mai frecvent fetițele.

Cum se manifestă? Copilul începe să plângă, dar la un moment dat deși aparent plânge în continuare nu mai emite nici un sunet. Este diferit de fenomenul în care cineva în mod voluntar își ține respirația: atunci apare un inspir profund, fără expir, în timp ce în spasmul hohotului de plâns lipsește exact inspirația, deși copilul expiră. Pot urma 2 tipuri de situații: una, mai frecventă în care apare cianoza (se învinețește, mai ales în jurul gurii) și una în care apare paloarea, copilul practic se albește. În ambele cazuri copiii își pot pierde conștiința, dar revenirea în spasmul hohotului de plâns este spontană și rapidă, sub 1 minut (sunt foarte importante aceste detalii pentru că le diferențiază de alte cazuri în care apare pierderea stării de conștiință).

Care sunt cauzele? Sunt cele care produc evident, plânsul și anume: frica, frustrarea, supărarea.

Cum se stabilește corect diagnosticul? Este foarte importantă anamneza, deci ceea ce povestesc părinții sau cei care au asistat la eveniment. Nu există un examen de laborator, vreo analiză sau altă investigație sofisticată ce ar putea stabili cu certitudine diagnosticul. Se poate face electroencefalograma (EEG) după un episod, pentru a elimina, parțial cel puțin, posibilitatea unei convulsii sau electrocardiograma (EKG) pentru a exclude o aritmie cardiacă ce ar fi putut produce apneea. Sunt studii care arată că anemia favorizează la unii copii apariția spasmului, ceea ce presupune obținerea hemogramei pentru a diagnostica și eventual trata o astfel de cauză.

Este nevoie de diagnostic diferențial între spasmul hohotului de plâns și epilepsie. Literatura spune că spasmul se poate întâmpla de la o dată în viață la mai multe ori în aceeași zi, dar că anamneza face diferența: crizele de epilepsie apar din senin, în timp ce spasmul hohotului de plâns are mai întotdeauna o cauză. Cum scriam mai sus EEG poate aduce informații importante dacă are modificări. EEG este evident normală la copiii cu spasmul hohotului de plâns, dar din păcate poate fi normală și la copiii cu crize de epilepsie, înregistrată între crize. Așadar, doar un EEG cu modificări aduce informații pentru a diagnostica epilepsia, unul care însă nu o exclude.

Spasmul hohotului de plâns nu duce le leziuni cerebrale (ale creierului), în principiu nu afectează comportamentul copilului pe termen lung, dar poate fi înfricoșător pentru familie și aceasta poate conduce la un comportament diferit al părinților față de copil (devin permisivi, le e frica să pună limite, să certe copilul de teama plânsului și evident a crizei) și astfel copilul poate dezvolta diferite tulburări de comportament. În mod normal spasmul hohotului de plâns se întâmplă mult mai rar în al doilea an de viață și până la 4 ani dispare în peste 50% dintre cazuri. Până la maxim 7-8 ani majoritatea copiilor nu mai au astfel de episoade. Este extrem de important ca părinții să fie sfătuiți corect, încurajați și bine informați în ceea ce privește situația copilului lor. Nu există de obicei tratament al cauzei, dar este important de stabilit diagnosticul corect, mai ales prin eliminarea altuia mai serios: crizele de convulsii.

 

Sursa foto: 
www.totuldespremame.ro
Sursa: 

pediatricblog.info

La Inceput