Separarea de copil pe o perioadă mai lungă. Ce pot face părinții

Copiii dobândesc sentimentul de securitate din relațiile pe care le au cu părinții lor. Atunci când copiii trebuie să fie separați de un părinte, chiar și pentru o scurtă perioadă de timp, stresul separării poate să determine apariția unor dificultăți pe termen lung. Pentru copii mici timpul trece diferit decât pentru adulți. „Numai câteva zile” ar putea părea o eternitate.

Separările traumatizante. Dacă mama pleacă pentru câteva săptămâni, de exemplu pentru a avea grijă de bunica bolnavă, copilul ei de șase-opt luni va face probabil o depresie, în special dacă mama a fost singura persoană care a avut grijă de el. Bebelușul devine vizibil deprimat. Își pierde apetitul, nu răspunde persoanelor cunoscute și necunoscute și este mai frecvent găsit stând pe spate rotindu-și numai capul dintr-o parte în alta, fără a mai încerca să stea în șezut sau să exploreze mediul.

La vârsta de doi ani, separarea de mamă nu mai produce depresie. În locul acesteia apare o anxietate foarte puternică. De obicei, mama sau tatăl sunt chemați în altă parte sau decid să își ia o slujbă care să îi țină ocupați toată ziua, fără a-l pregăti pe copil pentru tranziția către a fi îngrijit de o altă persoană sau la un centru de îngrijire pentru copii, sau copilul trebuie să stea în spital câteva zile singur.

Copilul ar putea să nu arate o supărare prea mare atunci când părintele este plecat, însă atunci când părintele revine acasă, anxietatea acumulată erupe. Copilul se grăbește să se agațe de acesta. Plânge alarmat de fiecare dată când mama merge în camera vecină. Când vine ora de culcare copilul se agață de mama sau tata, încât devine imposibil de a fi pus în pătuț. Poate face chiar și o scenă de panică. Chiar dacă, într-un final părintele reușește să îl pună pe copil în pătuț, acesta ar putea să stea treaz toată noaptea.

Dacă timp de mai multe zile mama trebuie să fie plecată sau când copilul este dus la spital, acesta și-ar putea pedepsi mama refuzând să o recunoască atunci când se reîntâlnesc. Atunci când decide să o recunoască din nou, ar putea să țipe la ea cu furie sau să o lovească.

Ce puteți face? Pentru un copil mic, încercați ca perioada de separare să fie cât mai scurtă; rugați un membru al familiei, mai degrabă decât un străin, să aibă grijă de copil. Lipiți o fotografie a părintelui absent într-un loc de unde poate fi văzută din pătuț; să aveți la îndemână un articol de îmbrăcăminte de-al părintelui pentru a-l înveli pe copil; faceți o înregistrare audio a părintelui care îi spune poveștile favorite sau care îi cântă cântecele favorite.

Pentru copii mari, faceți un calendar și bifați fiecare zi până când părintele revine, discutați despre ceea ce veți face atunci împreună. Purtați conversații telefonice frecvente sau scrisori. În cazul separărilor care durează mai multe luni, faceți o legătură între reîntoarcerea părintelui și o schimbare a anotimpurilor sau de un alt eveniment pe care copilul îl va recunoaște. În loc să spuneți „tata se va reîntoarce în iunie” spuneți „mai întâi va veni iarna, după aceea vremea se va încălzi și florile vor începe să apară, iar după aceea, tata va reveni acasă”. Citiți povești despre familii care au trebuit să fie separate, pentru ca după aceasta să se reunească. Dacă data reîntoarcerii părintelui este incertă este important să comunicați frecvent prin internet, scrisori sau telefon, să vă reamintiți de momentele trăite împreună și să discutați despre timpurile bune care vor veni.

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
www.sfatulparintilor.ro
Sursa: 

Fragment din cartea „Îngrijirea sugarului și a copilului” de Dr. Benjamin Spock

La Inceput