Intoxicația cu medicamente la copii

Dr. Oxana Turcu

Doctor în medicină, conferențiar universitar

Medic pediatru

Odată cu apariția copilului în familie, încet-încet un raft din dulap se transformă într-o mică farmacie de medicamente, siropuri, prafuri, pufuri, casete și casetuțe. Această situație este dictată de necesitatea de a avea la îndemână preparatele de prim ajutor în cazul îmbolnăvirii copilului. Totodată, această situație prezintă și un factor de risc pentru intoxicațiile cu medicamente la copii, cazuri care sunt frecvente. Deși copiii mici sunt mereu sub observația adultului, majoritatea intoxicaţiilor de acest fel se întâlnesc accidental la copii mici de 1- 4 ani, care confundă comprimatele colorate cu bomboane sau le iau din curiozitate. În aceste situații adesea este nevoie de câteva secunde pentru ca medicamentul să fie ingerat de copil. Cazuri mai rare, deși nu mai puțin dramatice, sunt cele de supradozare, adică de administrare a dozelor mai mari, decât cele recomandate. Acest lucru se poate întâmpla accidentat sau din cauza necunoașterii dozajului corect, care se ajustează conform greutății copilului și NU vârstei copilului.

Toate medicamentele, inclusiv vitaminele, luate în doze mari pot provoca intoxicaţii, iar părinții trebuie să cunoască simptomele, să își păstreze calmul și să acționeze corect.

Simptomele depind de medicamentul cu care s-a intoxicat copilul, dar în majoritatea cazurilor vor fi prezente simptome digestive (greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale) și semne de afectare a sistemului nervos (agitaţie, ameţeală, nelinişte, somnolenţă, respiraţie dificilă, pierderea cunoștinței).

Sunt anumite medicamente care sunt prezente în fiecare casă și prezintă un risc potențial în familiile cu copii.

Paracetamolul (denumirea internațională Acetaminofen) este cel mai popular analgezic și antipiretic eliberat fără reţetă în Statele Unite, Europa, inclusiv în Republica Moldova. Din acest motiv paracetamolul constituie una dintre cele mai frecvente cauze ale intoxicației cu medicamente. În Republica Moldova nu există o statistică veridică asupra incidenței intoxicației cu paracetamol. Doza terapeutică recomandată copiilor este de 10-15 mg/kg/doză, care poate fi repetată în caz de necesitate peste 4-6 ore. După ingestie paracetamolul are o absorbție digestivă rapidă, aproape în totalitate. După ce trece în sânge, paracetamolul se distribuie în întreg organismul și rapid ajunge în lichidul cefalorahidian, iar în cazul gravidelor – în sângele fătului.

Doza maxima de paracetamol pentru copii este 90 mg/kg/zi. Doza toxică, după o ingestie unică este de 150 mg/kg, însă aceasta poate fi mult mai mică dacă pacientul are o patologie de fond (malnutriție sau deshidratare).

În intoxicația cu paracetamol leziunea ficatului precedă apariția semnelor clinice, adică se petrece înainte ca să existe semnalmente care ar putea alarma părinții. Simptomele pot să debuteze abia după 48 ore de la ingerare, când celulele ficatului deja sunt distruse.

Intoxicația cu paracetamol trebuie suspectată la copiii care prezintă manifestări digestive de greață, vărsături, diaree, dureri abdominale suplimentate de informația colectată de la părinți sau îngrijitori. Orice suspiciune de intoxicaţie cu paracetamol este considerată drept intoxicaţie şi trebuie solicitată de urgență ambulanța, iar copiii obligatoriu se spitalizează.

Fiecare minut pierdut până la acordarea ajutorului medical reprezintă o cantitate de paracetamol în plus absorbită și un grad mai mare de intoxicare.

Intoxicația cu fier este frecventă la copii, datorită numeroaselor pastile care sunt colorate şi sunt atractive, dar adesea este fatală pentru ei. Preparatele din fier nu sunt considerate medicamente toxice de către părinți și respectiv nu sunt depozitate în siguranță.

Preparatele de fier sunt frecvent utilizate în practica pediatrică pentru tratamentul anemiei, doza terapeutică constituind 5 mg/kg/zi, iar cea profilactică – 2,5 mg/kg/zi. Durata tratamentului este stabilită de medic, în funcție de gradul de severitate al anemiei.

În general, se consideră că simptomele apar la doze ce depășesc 10 mg/kg corp. La copil, ingestia de 30-60 mg/kg de fier este considerată toxică, iar doza letală este estimată la 200-250 mg/kg.

Primele 6 ore de la ingerarea unei doze mari de fier, copilul va prezenta semne digestive cu greață și vărsături. După această etapă vine o perioadă de ameliorare, care poate induce în eroare părinții, dar după 24 ore starea copilului se va agrava brusc, iar în cazuri mai severe poate interveni decesul.

Orice copil care a ingerat doze mai mari decât cele recomandate de medic de preparate de fier şi manifestă simptome gastrointestinale necesită spitalizare obligatorie!

Infecțiile căilor respiratorii superioare asociate cu tusea sunt afecțiuni frecvente în perioada copilariei. Astfel că, medicația contra tusei și răcelii este utilizată pe scară largă atât de specialiștii din domeniul medical, cât și de părinți, deși în multe țări dezvoltate acestea sunt contraindicate până la vârsta de 4 ani. Deoarece aceste medicamente pot fi procurate fără rețetă și pot fi găsite în majoritatea familiilor, ele sunt frecvent implicate în intoxicații acute, în special la copii. Reacțiile adverse apărute în rezultatul supradozării variază mult în funcție de compoziția acestora. Siropurile expectorante fie sunt pe bază de plante (ederă), fie conțin substanțe medicamentoase (bronhexin, ambroxol), în marea lor parte sunt sigure și provoacă intoxicații doar dacă sunt administrate în cantități foarte mari. Semnele de intoxicație cu sirop sau pastile „de tuse” sunt preponderent digestive, manifestându-se prin greață, vărsături și diaree.

Situația este complet diferită în cazul prafurilor „de răceală”, majoritatea dintre care conțin paracetamol, decongestionante și antihistaminice, dozele crescute ale căror por provoca afectarea sistemului nervos cu excitabilitate crescută, mișcări necontrolate și dereglarea conștiinței, dar și toxicitate cardiacă. Astfel, oricât de inofensive ar fi considerate aceste remedii, ele trebuie păstrate cu toată rigurozitatea. Totodată administrarea acestora copiilor sub 6 ani trebuie efectuată doar la indicația medicului.

Vitamina D ca și alte vitamine liposolubile (A, E, K) are funcții extrem de importante în metabolismul corpului uman, dar totodată are capacitatea de a se acumula în diferite organe, existând riscul de supradozare sau hipervitaminoză. Vitamina D este suplimentată în doză de 500-1000 UI zilnic (indiferent de anotimp) tuturor copiilor până la vârsta de 2 ani pentru a preveni rahitismul. Intoxicația acută cu acest remediu este mai rară, hipervitaminoza D survenind de obicei în rezultatul administrării îndelungate. Manifestarile clinice ale hipervitaminozei D sunt reprezentate de scăderea apetitului, vărsături, constipație, astenie, hipotonie musculară, iritabilitate, poliurie (urinări frecvente) și polidipsie (sete exagerată).

În caz de suspecție de hipervitaminoza D trebuie sistată administrarea vitaminei D și a preparatelor de calciu și consultat un medic.

Barbituricele sunt un grup de preparate medicamentoase care grăbesc procesul de adormire, cresc durata totală a somnului, micșorează frecvența și durata trezirilor în cursul nopții. Circumstanțele intoxicației acute la copiii mici de obicei este accidentală, în special în cazul celor care urmează tratamente cu un preparat barbituric pentru sindromul convulsiv, iar la adolescenți intoxicația acută mai frecvent este rezultatul tentativei de suicid.

Toxicitatea barbituricelor apare la doze de 2 ori mai mari decât doza uzuală, iar doză letală - de 10 - 15 ori mai mare decât doza obișnuită. Primele simptome apar rapid la 10-20 minute de la ingestia supradozei.

Copilul cu intoxicație cu barbiturice va prezenta semne de afectare gravă a sistemului nervos. La început, va exista o stare de precomă, cu vorbire incoerentă, confuzie, mișcări necoordonate, cefalee, greață, vărsături. Apoi se poate instala brusc coma fiind liniștită, profundă cu relaxare musculară, respirații rare și căderea tensiunii arteriale.

La doze foarte mari, moartea survine prin paralizie respiratorie, colaps cu insuficiență renală acută.

Copilul suspectat a fi ingerat barbiturice, în afara schemelor de tratament, obligatoriu trebuie spitalizați!

Cum evităm situațiile de intoxicații cu medicamente la copii

Copiii sunt foarte curioși și cunosc mediul înconjurător inlusiv prin faptul că gustă ceea ce li se pare atractiv. Din acest motiv se impun reguli în comportamentul părinților care ar preveni situațiile de intoxicare.

Păstrați medicamentele (inclusiv vitaminele), în dulapuri bine închise, pe rafturile de sus, astfel încât să fie inaccesibile copiilor. Trebuie luată în calcul și medicația buneilor care poate fi lăsată pe noptieră pentru ca aceștia să nu uite să o administreze.

Învățați copilul să bea numai din cana lui.

Nu consumați medicamente în fața copiilor.

Nu vorbiți copiilor despre medicamente ca fiind „bomboane”.

În familie trebuie să fie o singură persoană responsabilă de administrarea medicamentelor copilului, pentru a preveni dublarea dozelor.

Dozele de medicamente în cazul copiilor se calculează în funcție de greutatea acestuia, nu de vârstă. Acestea trebuie indicate de către medic, ci nu ghidate de fișa cu instrucțiuni din cutia medicamentului.

Reguli de aur în caz de suspiciune de intoxicație

Orice suspiciune de intoxicaţie cu preparate medicamentoase este considerată drept intoxicaţie

Orice copil suspectat că are intoxicație trebuie obligatoriu spitalizat.

Fiecare minut pierdut până la acordarea ajutorului medical reprezintă o cantitate de substanţă în plus absorbită.

În speranța că toți copiii vor fi protejați de intoxicația cu medicamente, trebuie să păstrăm doar câteva reguli simple, dar extrem de importante pentru a preveni o tr

La Inceput