Despre importanța ecografiei creierului la făt și când este indicată

Dr.Liliana Fuior

medic imagist ecografist

Se mai întâmplă ca, în timpul examinării ecografice a fătului, să găsim anumite modificări în structura creierului fetal, începând cu dereglări nesemnificative, cum ar fi niște neomogenități și calcinate în țesutul cerebral, până la depistarea anomaliilor grave de dezvoltare. Nu toate modificările prezente sunt incompatibile cu viața sau duc la un grad sever de invaliditate, mai mult ca atât, majoritatea sunt inofensive și nu influențează negativ asupra dezvoltării copilului, iar o parte dintre ele se supun bine tratamentului medicamentos sau chirurgical. Totodată am observat că, unii părinți, la care s-au depistat anumite modificări în structura creierului la făt, ignoră recomandările primite în timpul sarcinii de a efectua o neurosonografie după naștere, probabil din cauza că, fiind capturați de emoțiile firești de fericire că au un copil aparent absolut sănătos, uită sau nu vor să recunoască că în timpul sarcinii "ceva" nu a fost în regulă. Din păcate, unele schimbări structurale a creierului își manifestă efectul peste câteva săptămâni, luni sau chiar ani după naștere, atunci când posibilitatea de tratament este deja mai mică și mai puțin efectivă.

Examinarea ecografică a creierului (neurosonografia) rămâne a fi actuală și după naștere, atât la nou născuți cât și la copiii de până la un an de viață. Metoda este inofensivă, informativă și nu are contraindicații. Poate fi efectuată atât timp cât fontanela este deschisă. Nu necesită pregătiri suplimentare. Este de dorit ca copilul să fie sătul și să doarmă. Neurosonografia nu se deosebește practic deloc de ecografia tradițională. Copilului i se aplică gel în zona fontanelei după care cu sonda ecografică se face o mică presiune pe zona fontanelei și se studiază aspectul creierului. Procedura permite aprecierea dimensiunilor și structurii componentelor creierului copilului, depistarea la timp a modificărilor patologice înăscute sau dobândite.

Indicații pentru neurosonografie sunt:

1. copiii născuți prematuri
2. nașterea patologică
3. perioada alichidiană îndelungată (cantitate redusă sau lipsă de lichid amniotic în timpul sarcinii)
4. copiii cu masă mică născuți prin operație Cezariană.
5. patologia creerului depistată în timpul sarcinii
6. nou născuții cărora li s-au acordat măsuri de resuscitare
7. traumă la naștere
8. depistarea simptomatologiei neurologice sau reținerii în dezvoltarea psihomotorie a copilului
9. anomalii de dezvoltate a organelor interne
10. suspecție la infecție intrauterină
11. patologie cromozomială
12. rezus-conflict 
13. aprecierea eficacității tratamentului patologiilor neurologice
14. scor Apgar jos la naștere.

Sfatul medicului: Pentru stabilirii unui diagnostic optimal a patologiei creierului la copil, înainte de a efectua neurosonografia este necesară consultația neuropediatrului, care va aprecia starea obiectivă neurologică a copilului și va indica momentele la care ecografistul trebuie să atragă atenție maximală.

La Inceput