Depresia postnatală trebuie tratată asemeni unui cancer. Netratată la timp, poate avea consecințe grave

Diana Berari, psiholog

Depresia este o stare mintală de tristețe, de amărăciune, care durează perioade îndelungate de timp. Depresia trebuie privită nu doar ca o afecțiune psihologică, ci și ca una medicală, deoarece poate influența starea, gândirea și comportamentul persoanei.

Simptomele depresiei postnatale apar imediat după naștere. Am întâlnit situații când depresia începea în ultima perioadă a sarcinii. De ce se întâmplă așa? Mama are schimbări de dispoziție, simte o tristețe profundă, frustrări, se simte neajutorată, epuizată că nu face față rolului de mamă. Vrea foarte des să plângă, dar de multe ori nu fac acest lucru, crezând că îi pot face rău bebelușului. Eu le recomand mamelor să plângă, dacă asta simt în acel moment.

Dacă mamele își inhibă aceste emoții, acestea se transmit prin lapte bebelușului și e mai rău, decât dacă ar plânge. Să nu uităm că plânsul este un mecanism eliberator, care echilibrează starea mămicii. Dacă mama are niște stări pe care nu le poate controla, pentru că starea asta de tristețe profundă, poate dura, e mai bine să se elibereze prin plâns. Studiile spun că una din 8 femei suferă de depresie postnatală.

Prima perioadă de după naștere, de departe nu este ca în filme. În realitate mamele se confruntă cu alte probleme – mai adaugă niște kilograme în plus, simt că nu mai sunt ce au fost, se simt urâte, nevaloroase, nu mai fac ceea ce au făcut. Ele se simt prizoniere ale bebelușului, apare și o invidie accentuată față de soț, pentru care nimic nu s-a schimbat. Nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere al activităților. Bărbatul își continuă traiectoria firească. Ba mai mult, unii nu își schimbă obiceiurile zilnice sau hobby-urile. Dacă este fotbal, merge la fotbal, dacă vrea să iasă cu prietenii, iese. Asta accentuează și mai mult starea mamei. Ea rămâne singură și se simte și mai neajutorată.

Depresia postnatală are diferiți indicatori

 Avem depresie postnatală ușoară, medie și gravă. Dacă mai mult de două săptămâni simțiți că nu mai puteți face față stărilor, vedeți că vă copleșește și mai mult starea de tristețe și neajutorare, simțiți că nu vă mai atrage nimic, dar cel mai grav, dacă simțiți că bebelușul de lângă dumneavoastră nu vă trezește nicio emoție, apelați la un specialist. Depresia nu trebuie lăsată să treacă de la sine.

După prima ședință veți vedea împreună cu specialistul, dacă aveți nevoie doar de consiliere psihologică și niște ședințe psihoterapeutice sau este nevoie și de medicație.

În acest moment, medicamentele antidepresive care sunt prescrise mamelor nu afectează lactația. Oricum, orice tratament medicamentos trebuie coordonat cu medicul.

Dacă vorbim despre ședințe cu psihologul, atunci ele se bazează pe terapia cognitiv-comportamentală. Asta înseamnă că accentul se pune pe emoțiile și comportamentele pacientei. De regulă, se lucrează individual cu mama. Din practică însă vă spun că e mai eficient și rezultatele sunt mai bune, dacă la consiliere vine cuplul. Ședințele cu familia sunt foarte bune, pentru că poți implica toată familia, inclusiv bunicii și copiii mai mari, dacă sunt.

Sunt unele femei care vin și spun că soții lor nu vor să participe la asemenea ședințe. Noi invităm partenerul, explicându-i că este foarte important să-și ajute partenera să treacă peste această perioadă. Și cel mai des ei nu refuză, pentru că argumentul forte e că în joc e pusă sănătatea și echilibrul emoțional al copilului.

Depresia este o chestiune individuală și poate dura între 7 luni și un an. Ea poate avea impact profund asupra relației de familie. Un copil care crește în prezența unei mămici cu depresie, suferă atât în plan psihologic, cât și comportamental.  În relația dintre un bebeluș și mama în depresie este afectat foarte mult atașamentul. Copilul care nu simte afecțiune, dragoste, va vorbi și se va dezvolta psihic mai greu. Asta trebuie să conștientizeze fiecare cuplu.

În familie apar conflicte, certuri și, uneori se ajunge la divorț

Depresia postnatală nu este doar problema femeii, ci a întregii familii. De aceea, este necesară implicarea fiecărui membru al familiei. Noi suntem astăzi super-women – facem tot și le reușim pe toate până când ne epuizăm complet. Ca să nu ajungem în asemenea situații trebuie să apelăm la ajutorul celor din familie. Copiii nu sunt doar ai mamei. Cu siguranță, cel care observă primul schimbări în comportamentul mamei este soțul. De aceea, el este cel care trebuie să discute cu ea. Dacă nu este tratată la timp, depresia are consecințe grave. În primul rând, în familie apar conflicte, certuri și, uneori se ajunge la divorț.

Și bărbații își imaginează perioada de după naștere diferită. Nu toți sunt pregătiți pentru schimbările care vin odată cu copilul. Nu toți pot intra în rolul de tată și atunci apar conflictele.

De asta în timpul gravidității părinții e bine să meargă la școala mamei, care-i pregătește pentru următoarea etapă din viața lor.

Femeile care nasc mai târziu de vârsta de 25-30 de ani sunt mai supuse riscului de a face depresie, pentru că au alte așteptări, decât cele care nasc la 20 de ani.

Este foarte important ca soții să discute. E greșit să credem că partenerii își vor da seama de ceea ce simțim noi, femeile. Ei nu sunt Nostradamus, nu ne pot citi gândurile. Atât soția, cât și soțul trebuie să își spună ce așteaptă unul de la celălalt. De multe ori, soții se simt neglijați, mai ales în prima perioadă, când toată atenția este asupra copilului. Când tot universul se învârte în jurul copilului, bărbații pot percepe asta ca pe un abandon. Se poate răci relația. Bărbatul se îndepărtează, se simte nedorit, nevaloros. Mai ales, în cazul în care femeia spune: „eu singură fac, nu pune mâna, că nu știi cum”. El se retrage și femeia rămâne singură în fața a 101 probleme și, uneori, cedează.

Este foarte importantă implicarea soților în creșterea copilului

Eu le recomand bărbaților să vorbească cu bebelușii chiar când sunt în burta mamei, să aibă grijă mai mare față de viitoarea mamă. Dacă el dezvoltă aceste deprinderi încă din perioada sarcinii, se adaptează mai ușor ulterior. Astfel e mai mică frica față de ceea ce are de făcut.

Bărbații noștri au o serie de stereotipuri - femeia ține casa, iar bărbatul aduce banii. Ei foarte mult se complac în acest rol. La ei în viață nu se schimbă nimic. Bărbații își continuă munca, unii chiar renunță să mai doarmă cu soția, pentru că ei a doua zi merg la muncă și trebuie să fie odihniți. Bărbații mai cred că dacă stă acasă, femeia doarme toată ziua.

Ce pot face tații? Pot să le pregătească mamelor ceva să mănânce, să le facă masaj relaxant, să îi pună o pernă femeii la spate, în timp ce alăptează, să o ajute să doarmă. Este foarte important ca mămica să fie odihnită.

Am citit un caz al unei familii, în care tatăl după ce și-a pierdut soția la 5 săptămâni după naștere, care s-a sinucis din cauza depresiei, a spus că depresia trebuie tratată ca un cancer. Toți au subestimat gravitatea acestei probleme, dar ea a fost fatală.

Depresia poate trece într-o psihoză postnatală cu simptome mult mai grave. Dacă cineva vă spune că va trece de la sine, dar după 3-4 săptămâni nimic nu se schimbă, mergeți și cereți ajutorul specialistului.

Cauzele depresiei: E vorba de schimbări hormonale. Se schimbă atât hormonii sexuali, cât și hormonii tiroidieni, care răspund de emoții.

De asemenea, cauza metabolică sau de nutriție. În timpul sarcinii, dar și după naștere, din alimentația mamei nu trebuie să lipsească acizii grași Omega 3.

Toți membrii familiei observă la un moment dat schimbări în comportamentul femeii. Cel mai des acestea devin foarte emotive, iar acesta e un simptom al depresiei, astfel poate fi ușor depistată.

Uneori implicarea bunicilor poate duce la adâncirea stării de depresie. De exemplu, bunica îi povestește mamei cum și-a crescut ea copii și vrea ca mama să facă la fel. Dacă relația dintre mamă și fiică este bună, atunci  cred că este permis, dar dacă relația nu este foarte deschisă apar frustrările. Mama-soacră poate veni în rol de evaluator și îi spune: „ea nu se descurcă bine cu asta, ea nu a făcut asta bine”. Dacă mai strecoară vreo replică soțului, începe o adevărată ceartă. Suportul bunicilor are un impact foarte mare asupra copilului, aici vorbim despre dragostea pe care o oferă ei. Fără impunerea stilului de creștere, pentru că bunicii cred că ei pot crește mai bine copiii și părinții cred că ei pot crește, implicarea lor este de mare ajutor. Ei pot întreba simplu, cu ce te putem ajuta?

O problemă cu care se confruntă tinerele mămici este alăptarea. Este foarte frumos când copilul se alimentează bine, când și mama are destul lapte, atunci mamele se simt împlinite. Sunt însă situații când laptele mamei e insuficient, când copilul nu vrea să mănânce la piept și mama începe să-și facă tot felul de griji. Ea nu se simte o mamă bună. Ea 9 luni a așteptat acest copil și acum, cu toate aceste probleme, se accentuează sentimentul că nu este o mamă bună pentru copilul ei. Stresul acționează asupra alimentației, alimentația asupra stresului și este un cerc vicios din care mama nu poate ieși.

Dacă avem și un copil capricios, atunci mama poate să-și ia lumea în cap. Anume aici se accentuează starea de depresie.

Sfatul psihologului: Cereți ajutor atât partenerului, cât și întregii familii. Odată ce ați devenit mame, nu uitați de sănătatea fizică și psihică a Dumneavoastră. Încercați să nu fiți super-woman, găsiți timp pentru activitățile pe care le făceați înainte de naștere – faceți sport, plimbați-vă, relaxați-vă. Toate acestea faceți-le de dragul Dumneavoastră și a întregii familii.

La Inceput