Ciclul vieții: „Crizele vieții nu vin să ne facă rău, ci vin să ne scoată din zona de confort și să ne determine să evoluăm”

Irina Novac

Psiholog, psihoterapeut de cuplu și familie

Fiecare ciclu de viață are anumite provocări și ceea ce trebuie să învățăm noi este să nu ne blocăm. Deseori, la anumite etape, ne blocăm, deoarece nu avem abilitățile necesare care ne pot ajuta să evoluăm. Unele femei de 50-60 de ani ajung la psiholog și povestesc drame care li s-au întâmplat acum 20-30 de ani și pe care le-au dus pe picioare. Cât de ușor le-ar fi fost, dacă aceste femei ar fi cerut ajutorul psihologului atunci. Ar fi salvat o viață și trăia calitativ. Astfel și-a început discursul psihologul Irina Novac, în fața celor 100 de femei de la Ungheni, invitate să asculte informații adevărate despre mituri în sănătate, printre acestea și care sunt etapele vieții unei familii și cum pot fi depășite unele dificultăți.

Ciclul vieții de familie. Etapa de viață care începe cu plecarea de-acasă ca individ autonom, crearea unei familii, perioada de pensionare - toate se numesc ciclu de viață.

Plecarea de acasă

Plecarea de acasă coincide cu perioada studiilor. Este perioada când suntem celibatari și asta ne învață să ne administrăm și să ne gestionăm viața de sine stătător. Această etapă este foarte importantă pentru om, pentru că ea ne învață să ne îngrijim, să ne spălăm, să gătim, să facem primele achiziții, primele cheltuieli și chiar facem greșeli.

Foarte multe fete, dar și mulți băieți se căsătoresc când încă sunt acasă lângă părinți și ajung să spună că în căsnicie le este foarte greu. Nu aș recomanda părinților să țină copiii lângă ei. Dați-le voie să plece de acasă. Ca să se implice sănătos într-o relație au nevoie să treacă prin această etapă de celibat. Ei trebuie să fie independenți și autonomi și să intre cumva cu încredere în vârsta adultă. Unii, la această vârstă se blochează și ajung la 40 de ani flăcăi și fete mari. Și atenție! E dificil ca la 40 de ani să nu aveți experiența unei relații. Acest lucru înseamnă că nu vă cunoașteți pe voi și vă este frică de reacția unui partener. Considerați că nimeni nu-și va asuma riscul să locuiască împreună cu Dumneavoastră.

Foarte multe persoane se confruntă cu această problemă și este foarte greu la 40 de ani să încercăm să ieșim din blocaj. În perioada de celibat principala preocupare a tânărului este căutarea partenerului de viață. Aceasta se extinde pe o perioadă de maxim 10 ani. Nu trebuie însă să fim categorici și să nu vorbim cu nimeni până nu găsim pe cineva potrivit. Nu vom găsi, pentru că nu știm ce ne dorim, nu știm cine suntem, nu știm să interacționăm cu cineva. Timp de 16-17 ani ne permitem să interacționăm cu oameni, să-i cunoaștem. În această perioadă este foarte importantă intimitatea. Ea reprezintă atmosfera prietenească pe care o aducem într-o relație.

Această intimitate ne ajută să spunem anumite lucruri personale unul altuia și, astfel, să ne sensibilizăm. Vrem să fim vulnerabili în fața celuilalt și astfel relația noastră devine mai apropiată. Un adult, care este în căutarea unui partener, trebuie să fie capabil să creeze intimitate într-o relație. Această intimitate creează alte două stări peste care nu putem sări – îndrăgostirea și cunoașterea partenerului. Sunt mulți oameni care își spun „eu nu-l iubesc, dar cu anii mă voi îndrăgosti”. E greșit. Un cuplu sănătos începe cu o emoție și cu o pasiune dozată, care ulterior lasă loc pentru intimitate, respect, interacțiune și securitate în relația Dumneavoastră, astfel încât vreți să ajungeți mai repede acasă.

Concubinajul

O altă etapă importantă este concubinajul. Este perioada în care îți cunoști partenerul. Sunt foarte importante aceste etape, pe care nu trebuie să le grăbim. Ele trebuie trăite, pentru că fiecare vine cu niște provocări, care maturizează persoana și o pregătește de o altă etapă. Dacă noi intrăm în familie cu copil, fără să curtăm, fără să cunoaștem, ulterior vor apărea probleme care se vor transforma în crize ce vor zgudui destul de serios cuplul Dumneavoastră și nu-l vor face să reziste următoarelor presiuni. Acestea pot erupe la un moment dat și vor duce la divorțuri premature.

Cred că dacă oamenii nu ar trece peste primele etape ale vieții unui cuplu nu s-ar ajunge la divorț. Mai ales că astăzi divorțul este folosit și ca amenințare, mai ales când nu reușești să-ți șantajezi partenerul. Spusă de mai multe ori această amenințare ajungi să fii dispus chiar să o faci. Nu pentru că îți dorești, ci pentru că ai spus-o de prea multe ori. După ce divorțează și ajung în cabinetul psihologului, partenerii spun că ei sunt divorțați de mult, dar nu stau separat. Se creează o confuzie. Uneori se comportă ca un cuplu divorțat, alteori nu. Asemenea situații duc la multe conflicte, alianțe, discuții. Ele transmit un model de familie foarte neclar, mai ales copiilor.

Familia

Urmează familia și apariția copiilor. Nașterea unui copil se face destul de asumat. Astăzi sunt cupluri, care nu îndrăznesc să spună că nu vor copii. Sunt însă și cupluri care trăiesc frumos chiar dacă nu au un copil comun. De fapt, în ultima vreme, relația în sine nu are nevoie de procreare.

De multe ori femeia nu este pregătită pentru această decizie, naște un copil, dar nu poate intra în contact cu el și ajunge să aibă o depresie post-partum. Ajunge la psiholog, nu înțelege ce se petrece cu ea, devine foarte disfuncțională în relație. Ajunsă la psiholog îi spune că nu și-a dorit acest copil, dar l-a făcut, pentru că trebuia. Este foarte important să rămânem față-n față cu noi, când luăm o astfel de decizie. Nu trebuie să ne grăbim. Copiii sunt daruri de la Dumnezeu, însă ei fură din relație.

Un cuplu nepregătit pentru a avea copii, neasumat, copt insuficient nu va face față provocărilor și se va sfârși cu un divorț. Este una dintre etapele care fură identitatea cuplului, o transformă, aduce foarte multă oboseală, rutină, are de suferit sexualitatea. Dispare chimia între parteneri, și aceștia ajung străini și incomozi. Tresar la atingeri, etc.

La fel de greu este în familia cu copii școlari, când părinții trăiesc cu problemele acestora. Adolescența copiilor este considerată una dintre cele mai complicate perioade. Adolescenții au curajul să ne reproșeze lucruri și să spună că viața voastră, a părinților, nu este bună. Sunt primii care vă vor critica. Însă un adolescent care nu are ce să ne reproșeze, nu intră sănătos în adolescența sa.

Plecarea copiilor de acasă

Pe la 45 de ani ne pomenim cu casa goală. Copiii au plecat și noi avem parte de intimitate, de spațiu, dar nu știm ce să facem cu toate astea. 20 de ani au crescut copii și acum ei au plecat. Când se rezolvă un pic problemele, dacă cei doi conștientizează că au doar de beneficiat din plecarea copiilor, încep să meargă în vacanțe, la petreceri, etc. Dar, atenție, odată cu plecarea copiilor, femeile pot cădea în depresie, pentru că dacă nu au stat suficient în celibat și nu au înțeles care este identitatea lor, imediat după ce au savurat suficient din perioada de celibat, când rămân fără copii, nu știu cine sunt și ce pot face. Când le spui că sunt femei și sunt personalități, le bagi și mai mult în ceață, deoarece până acum rolul de mamă și treburile casnice le-au absorbit prea mult.  Anume în această perioadă apar depresiile mari. Dacă copiii nu le oferă repede nepoți, atunci golul acesta se adâncește și suferința devine și mai mare. Sunt destul de multe doamne care ajung la psiholog, fiind aduse de proprii copii. Ele vin, dar nu pot vorbi despre ele. Vorbesc despre soț, copii, dar ele nu sunt acolo.

Pensionarea

În SUA perioada de pensionare este una destul de așteptată. Pentru noi este o perioadă sumbră. La noi pensionarea se asociază cu lipsa de utilitate în societate, deci nu mai este nevoie de ei. De multe ori, la noi, persoanele pensionate ajung să îmbătrânească într-un an. Le scade tonusul emoțional, crezând că de ei nu mai e nevoie. Acești oameni trebuie ajutați să savureze viața, ca ea să prindă culoare. Aici apar poate bolile, pierderea partenerului de viață și iarăși este nevoie de susținere. Dacă noi nu avem suficientă identitate și cunoaștere de sine, ne va fi foarte greu să trecem prin astfel de etape. Dar nu trebuie să ne sperie nimic. Trecerea dintr-o etapă în alta se face printr-o criză. Crizele nu vin să ne facă rău, vin să ne scoată din zona de confort și să ne arunce mai sus ca să evoluăm.

Cu cât începem să ne maturizăm mai repede, cu atât începem să trăim prezentul și viața ne pare mai frumoasă. Nu putem sări peste nicio etapă și este foarte important să conștientizăm la ce etapă suntem. Vă îndemn să trăiți provocările fără teamă, iar dacă aveți anumite preocupări, vorbiți despre ele cu cineva în care aveți încredere. Relațiile de încredere ne ajută să depășim anumite probleme, pe care nu am reușit să le înțelegem la timp.

 

La Inceput