Statisticele arată că infertilitatea în cuplu este o problemă tot mai frecvent întâlnită. La nivel global, aceasta afectează aproximativ 8-12% dintre familii. Aproape jumătate dintre cauze sunt puse pe seama bărbaților.
Se întâmplă la toată lumea: viața sexuală are și urcușuri, și coborâșuri. Vârsta, sănătatea și modul în care vă simțiți în relația dumneavoastră pot avea impact asupra acesteia. În unele situații, suplimentele ar putea să vă ajute. Trebuie însă să priviți imaginea în ansamblu. Nu fiți timizi și spuneți medicului ce se întâmplă.
Sexul face parte din viața noastră, ne menține sănătatea și frumusețea. Însă pe cât de plăcut este, pe atât de periculos poate fi. Iată câțiva pași pe care trebuie să-i faceți ca să evitați pericolele.
Mindfulness este terapia care îmbunătățește conexiunea dintre minte și corp și este folosită pentru a trata depresia și pentru a încuraja adoptarea unei alimentații sănătoase. Acum, cu un număr tot mai mare de bărbați și femei care își arată nemulțumirea față de actul sexual, a început să fie aplicată și în cazul cuplurilor.
Mulți ani la rând bărbaților li s-a spus că lungimea penisului nu contează, ci mai degrabă ce fac cu el. Acum, cercetările noi au constatat că lungimea ar putea conta dacă aceștia vor să devină părinți.
Dormitul în lenjeria intimă este o temă aparte. Întotdeauna au existat argumente pro și și contra. Dar, care e treaba? Este mai bine să mergi la culcare în chiloți sau să dormi fără?
Diabetul zaharat afectează nu doar dieta unei persoane, ci fiecare aspect al vieții, inclusiv sănătatea sexuală. În mod similar, nu doar efectele secundare fizice ale diabetului zaharat devin greu de suportat pentru o persoană bolnavă, impactul se extinde dincolo de ce poate fi văzut la suprafață – asupra stării psihice a persoanei, asupra vieții sale sexuale și asupra modului în care se percepe pe sine.
În timp ce dorința femeilor pentru sex apare în minte și face conexiunea cu sentimentele și emoțiile, pentru bărbați această dorință este fizică. De ce? Pentru că bărbatul au cantități masive de testosteron în organism, care-l împinge practic spre sex. Erecția se produce la cea mai mică provocare, indiferent că e vorba de un adolescent sau adult.
Multe femei consideră sexul ca fiind cea mai profundă formă de iubire. În timpul unui act sexual o femeie poate experimenta unul sau chiar mai multe orgasme. Căile însă pe care femeile le experimentează atunci când își exprimă sexualitatea sunt adesea foarte diferite de ceea ce simt partenerii lor. Iată câteva dintre cele mai frecvente moduri prin care femeile pot fi diferite de bărbați în materie de sex și sexualitate:
Normele sociale și mass-media influențează atât de mult modul în care vedem orgasmele femeilor, dar cercetările arată că preferințele și experiențele lor legate de activitatea sexuală variază foarte mult.