Majoritatea dintre noi cred că sarcina durează nouă luni, în realitatea însă aceasta durează zece luni, adică 40 de săptămâni. Medicii spun că acesta și este termenul ideal pentru gestație, timp în care bebelușul reușește să se dezvolte cel mai bine și să se pregătească pentru venirea pe lume. Studiile arată că copiii se nasc mai sănătoși dacă se află în burtica mămicii cel puțin 39 de săptămâni. Din păcate, în ultimii ani tot mai mulți copii se nasc înainte de termen. Și asta nu din cauza unor probleme de sănătate, dar din motiv că tot mai multe femei aleg data nașterii din timp și recurg la diferite metode de inducere a nașterii înainte de termen. Aceste nașteri se numesc nașteri elective. Potrivit studiilor, numărul nașterilor elective a crescut dramatic din 1990 până la jumătatea anului 2000.
Nașterea pretimpurie poate crea copilului probleme de sănătate pe termen lung
Doctorii afirmă că în cazul în care există un anumit motiv medical pentru care femeia trebuie să nască prematur, atunci cel mai bine este să nu aștepte ca să se împlinească cele 39 de săptămâni. Însă în cazul în care atât mama cât și copilul sunt sănătoși, atunci nașterea pretimpurie nu va aduce niciun beneficiu. De fapt, acest tip de naștere poate crea bebelușui probleme de sănătate pe termen lung. Chiar și femeile de vârsta maternă avansată, care au trecut de vârsta de 35 de ani, ar trebui să aștepte până cel puțin la a 39-a săptămână. Asta pentru că, afirmă medicii, în ultimile patru săptămâni de sarcină copilul se dezvoltă foarte mult. Acele ultime câteva săptămâni pot fi foarte importante.
La a 39 – 40 - a săptămână de sarcină, creierul copilului cântărește de o treime ori mai mult decât la a 35 - a săptămână. Plămânii și ficatul de asemenea continuă să se dezvolte până la a 39 - a săptămână. Acele ultimele câteva săptămâni permit straturilor de grăsime să crească sub pielea bebelușului, ceea ce ajută la menținerea bebelușului cald după naștere.
Studiile au demonstrat că copiii născuți înainte de a 39-a săptămână de gestație sunt expuși unui risc mai mare de complicații medicale grave, precum ar fi infecțiile periculoase ale sângelui și problemele de digestie și respirație. Deși există riscuri pentru orice sarcină, riscul crește în cazurile în care la copilul npscut prea devreme și când toate organele lui nu sunt complet dezvoltate.
Mamele care aleg nașterea pretimpurie au mai multe probleme de sănătate
Mămicile care aleg să nască înainte de termen se pot confrunta, de aseamenea, cu unele probleme de sănătate. Depresia postpartum (după naștere) deseori apare la aceste mămici, în cazul lor și contracțiile pe parcursul travaliului pot fi mai puternice și mai frecvente. De asemenea, deseori ele au nevoie de operație de cezariană pentru a naște. La rândul lor, femeile care nasc prin cezariană sunt expuse unui risc mai mare de infecții, iar perioada de recuperare după naștere durează mai mult decât la femeile care nasc în mod natural.
Medicii afirmă că este bine să cunoaștem presupusa dată a nașterii, dar asta doar pentru a primi mai devreme îngrijirea prenatală. În mod normal, travaliul se va începe atunci când copilul va fi pregătit să vină pe lume. Născând copilul la termen, medicii spun că reducem riscul ca acesta să sufere de patologii grave.