Ce se întâmplă în stomacul nostru când amestecăm fructele cu carnea

Consumul combinat de fructe cu carne poate provoca probleme digestive, avertizează nutriționiștii. Teoria se bazează pe ideea că unele alimente pot genera în stomac un mediu alcalin sau acid, iar această schimbare ar putea împiedica organismul să digere alimentele într-un mediu acid, în cazul în care el, în mod normal are nevoie de un mediu alcalin și invers.

De fapt, afirmațiile oamenilor, precum că poți avea indigestie atunci când consumi fructe și carne la o masă, nu este pe deplin adevărată. De fapt, organismul nu digeră alimentele în același timp sau în același loc. Dacă-ar fi să privim mai atent la procesul de digestie, am afla că amidonul începe să se digere chiar din cavitatea bucală, dar este complet digerat abia când trece prin stomac și ajunge în intestinul subțire. Grăsimile și proteinele încep să se digere în stomac. Ele rămân acolo pentru aproximativ două ore până când sunt trimise spre intestinul subțire. Fructele, la rândul lor, sunt digerate abia atunci când ajung în intestinul subțire. De asemenea, o parte dintre ele nu vor fi digerate deloc, pentru că nu e necesar să fie eliminate din organism.

De aceea, dacă doriți să mâncați fructe combinate cu carne, nu înseamnă neapărat că mâncați nesănătos, scrie Healthy Panda.

O problemă ar putea fi dacă aveți afecțiuni care v-ar împiedica consumul de fructe cu carne în același timp. Cheia pentru o digestie corectă este să-ți asculți corpul. Dacă ești o persoană care suferi de flatulență (acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine), crampe sau balonare, acestea ar putea cauza indigestia.

Problema ar putea fi provocată de faptul că nu mestecați suficient de mult mâncarea. Savanții de la Universitatea din Pennsylvania Westchester spun că alimentele ar trebui mestecate de 30-50 de ori. Acest lucru va ajuta ca mâncarea să se amestece complet cu salivă și să se digere mai ușor. În caz contrar, puteți avea probleme cu digestia.

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
holidays-and-observances.com
Sursa: 
La Inceput