8 semne ce indică intoleranța la gluten

Glutenul este o proteină de origine vegetală care se găsește în grâu, secară și orz. Intoleranța la gluten este o afecțiune genetică care se manifestă la nivelul intestinului subțire prin declanșarea unei reacții autoimune.

Pe lângă dereglările gastrointestinale, consumul de cereale, bere, pâine și alte produse care conțin gluten duce la simptome cum ar fi: oboseala, dureri în articulații și depresie.

Una dintre cele mai grave manifestări ale intoleranței la gluten este boala celiacă. Boala celiacă implică declanșarea unei reacții imune la nivelul intestinului subțire. Chiar dacă persoana înghite cantități neînsemnate de gluten, mucoasa intestinală se distruge, iar din cauza absorbției defectuoase la nivelul intestinului subțire, organismul nu este asigurat cu nutrienții de care are nevoie pentru funcționarea normală.

Majoritatea oamenilor observă că simptomele pe care le aveau dispar atunci când încetează să mai consume gluten.

Iată care sunt cele mai importante simptome care apar în rezultatul intoleranței la gluten:

  1. Probleme ale pielii Psoriazisul, dermatita herpetiformă, eczema și acneea pot fi agravate de intoleranța la gluten. Cele mai specifice simptome ale pielii sunt roșeața, iritația pielii, mâncărimea, usturimea, apariția unor vezicule. Dermatita herpetiformă este o afecțiune cronică a pielii, ce nu are nicio legătură cu virusul herpetic, doar se manifestă asemănător prin apariția unor vezicule caracteristice și este determinată direct de consumul de alimente ce conțin gluten, de către persoane intolerante.
  2. Oboseala și slăbiciunea generalăStudiile științifice au arătat că în cadrul intoleranței la gluten, organismul depune foarte multă energie din cauza inflamației care are loc la nivelul intestinului subțire. Oboseala și slăbiciunea generală este determinată de aceste cheltuieli energetice ale organismului.
  3. Funcționarea anormală a sistemului imun - Există o legătură între intoleranța la gluten și dereglarea mecanismului de recunoaștere de către anticorpi, a componentelor ,,străine” organismului pe care ar trebui să le combată. Anticorpii luptă împotriva propriilor celule, declanșând o reacție autoimună.
  4. Mușchii și articulațiileDurerile de mușchi și articulații, cauzate de inflamația lor, sunt caracteristice intoleranței la gluten. Un studiu recent publicat de către Fundația Artritelor dovedește această legătură.
  5. Probleme ale dinților - Aftele și ulcerațiile din cavitatea bucală sunt simptome ale intoleranței la gluten. Din cauza malabsorbției intestinale, oamenii care suferă de intoleranță la gluten au un nivel scăzut de calciu, care este esențial pentru menținerea sănătății dinților.
  6. Dureri de cap și migrene - Oamenii care suferă de intoleranță la gluten sunt mai predispuși la dureri cronice de cap și migrene.
  7. „Ceața pe creier” Ceața pe creier sau epuizarea creierului se manifestă prin confuzie, imposibilitatea de concentrare și pierderi temporare de memorie. Această afecțiune poate fi cauzată din mai multe motive, unul dintre care poate fi și intoleranța la gluten.
  8. Scădere în greutate Multe persoane care au intoleranță la gluten sunt  îngrijorate de faptul că pierd din greutatea corporală fără ca să își dorească acest lucru. Odată ce exclud din alimentație produsele ce conțin gluten, revin ușor la o gretate normală a corpului.

 

Sursa foto: 
todayifoundout.com
La Inceput