Ai pierdut locul de muncă în timpul pandemiei COVID-19? Ce poți face ca să depășești stresul mai ușor

Stresul cauzat de pierderea locului de muncă, de cele mai multe ori, poate părea greu de depășit. Și totuși, există o serie de lucruri la care poți apela, așa încât situația să rămână sub control, dispoziția -  la nivel și să apară noi scopuri de atins.

Indiferent dacă ați trecut prin concediere, pensionare forțată sau a fost reziliat un contract de muncă, cu siguranță experiența pierderii locului de muncă poate fi considerată una dintre cele mai stresante situații din viață. În afară de aspectele financiare care apar, stresul cauzat de pierderea locului de muncă poate afecta serios dispoziția, relațiile cu oamenii din jur și starea psiho-emoțională în general.

Munca înseamnă de multe ori mai mult decât o simplă metodă de a câștiga bani. Jobul influențează faptul cum ne percepem pe noi înșine și cum ne văd cei din jur. Chiar dacă unii nu-și iubesc serviciul, oricum, locul de muncă cu siguranță a oferit oportunități de a ieși în public, de a stabili scopuri și sens în viață. Rămânând brusc fără un loc de muncă vă puteți simți nedreptățit, supărat sau depresiv. Poate apărea neîncrederea în sine, mila de sine, regretul pentru cele pierdute sau grija pentru viitor.

În funcție de circumstanțele care au dus la pierderea jobului, poate apărea sentimentul de trădare din partea angajatorului, incapacitatea de a vă controla viața sau vina pentru anumite greșeli presupuse. Stresul și îngrijorările pot deveni apăsătoare. Dar cât de sumbre ar părea lucrurile, speranța există. Timpul și metodele corecte de supraviețuire ajută să depășiți eșecurile, ușurează stresul și neliniștea, așa încât veți reuși să vă continuați viața de angajat/muncitor.

Ați pierdut locul de muncă în perioada pandemiei COVID-19?

Mai multă lume, în perioada pandemiei, și-a pierdut jobul sau sursa de venit. Deși criza globală fără precedent ar însemna că nu trebuie să vă simțiți vinovat de cele întâmplate, acest lucru poate fi prea puțin liniștitor. Mai ales că nu rezolvă nevoia de a achita facturile și de a pune ceva pe masă.

Uneori devin copleșitoare gândurile despre cum economia se va restabili sau când veți reuși să vă găsiți un nou loc de muncă. În astfel de situație e important să știți că nu sunteți singuri. În afară de recomandările ce urmează despre cum să depășiți stresul, există acțiuni ce le puteți întreprinde ca să vă descurcați cu situațiile greu de controlat și viitorul incert.

Cum depășim starea de stres

Permiteți-vă să vă simțiți necăjit. Durerea este o reacție firească la pierdere, iar aici vorbim despre pierderea unui loc de muncă. Pe lângă faptul că se pierd venituri, șomajul vine și cu alte pierderi majore, dintre care unele pot fi la fel de greu de înfruntat și anume:

  • Sentimentul de control asupra vieții personale
  • Identitatea profesională
  • Stima de sine și încrederea în sine
  • Rutina zilnică
  • Activitate cu un scop anumit
  • Prietenii și mediul social bazat pe locul de muncă
  • Sentimentul de securitate personală și al familiei tale

 

1. Înfruntați-vă sentimentele.

Deși fiecare se întristează în felul său, există modalități sănătoase și mai puțin sănătoase pentru întristarea legată de pierderea locului de muncă. E foarte ușor și riscant să ajungeți la obișnuințe cum ar fi consumul de alcool în exces, alimentația nesănătoasă, cu gândul că aceasta vă poate ușura starea. Efectul însă este de scurtă durată, iar în timp doar înrăutățesc lucrurile. De cealaltă parte, încercați să vă recunoașteți sentimentele și să vă detașați de gândurile negative. Așa veți reuși să depășiți pierderea și să mergeți mai departe.

Dați-vă timp ca să vă adaptați. Tristețea pentru locul de muncă pierdut și adaptarea față de șomaj poate lua ceva timp. Fiți atent cu sine înșivă și nu încercați să vă înăbușiți emoțiile. Dacă o să vă permiteți să simțiți ceea ce simțiți, vor trece chiar și cele mai neplăcute și negative sentimente.

Notați ce simțiți. Încercați să exprimați tot ce simțiți față de concediere sau șomaj, inclusiv, spre exemplu, ceea ce ați fi vrut să-i ziceți fostului angajator. Este eficient mai cu seamă când față de concedierea dvs a fost o atitudine indiferentă.

Acceptați realitatea. Deși e important să conștientizați cât de grea poate fi pierderea unui job, nu mai puțin important e să evitați să vă cufundați în necazuri. În loc să vă gândiți că ați fost nedreptățit, cum puteați să evitați acest lucru sau cât de minunată ar fi fost viața, dacă acest lucru nu se întâmpla, încercați să acceptați situația existentă. Cu cât mai repede veți face acest lucru, cu atât mai curând veți putea trece la o nouă etapă a vieții.

Evitați să vă învinovățiți. Când nu există un loc de muncă, e simplu să începeți să vă învinovățiți. Dar e important să nu vă înjosiți pe sine înșivă. Aveți nevoie să fiți încrezător ca să rămâneți la fel de bun cât căutați un loc de muncă. Aruncați provocări fiecărui gând negativ care apare. Dacă în minte răsună că „sunt un ratat”, scrieți argumente care contrazic acest lucru: „Am pierdut munca din cauza izolării, dar nu din motiv că îndeplineam rău funcția”.

Gândiți-vă la pierderea locului de muncă ca la un insucces temporar.  Mulți oameni de succes au trăit eșecuri în cariera lor. Cu toate acestea, au reușit să schimbe lucrurile. Aceasta, pentru că au decis să învețe din greșelile acestor experiențe și să încerce din nou. Și Dvs puteți proceda la fel.

Găsiți dedesubtul argintiu. Sentimentul legat de pierderea locului de muncă este mai ușor de acceptat, dacă reușiți să învățați o lecție din pierderea pe care ați trăit-o. Poate fi foarte dificil în această perioadă din viață, dar întrebați-vă dacă există ceva ce v-ar putea face mai buni în urma acestei experiențe. Poate șomajul v-a oferit posibilitatea să vă gândiți ce vă doriți, de fapt, de la viață și să vă revedeți prioritățile în carieră. Poate acest lucru v-a făcut mai puternic. Dacă analizați mai atent, este posibil să identificați lucruri prețioase.

2. Încercați să rămâneți puternic

Reacția normală în astfel de circumstanțe vă poate determina să vă izolați de prieteni și familie din cauză că vă puteți simți incomod. Dar nu trebuie să subestimați importanța celor din jur în cazul în care v-ați pierdut locul de muncă. Contactul social este cel mai natural remediu pentru depășirea stresului. Nu există nimic mai bun ce ar putea combate nervozitatea decât să discutați cu un bun ascultător. Persoana cu care vorbiți nu trebuie, în mod obligatoriu, să vină cu o soluție la problema pe care o aveți, ci trebuie să fie capabilă să vă asculte fără să vă judece.

Comunicarea o să vă îmbunătățească nu doar starea generală, dar vă va ajuta și să simțiți controlul asupra situației. Și apoi, niciodată nu se știe ce posibilități pot apărea. Posibil că, din mândrie, nu o să doriți să cereți ajutor în mod deschis. Dar faptul că veți fi sincer, nu o să vă transforme într-o povară pentru alții. Din contra - unele persoane se vor simți flatate că aveți încredere și acest fapt va întări și mai mult relațiile cu cei din jur.

Creați-vă prieteni noi. Încercați să faceți cunoștință cu oameni noi, cu persoane cu care aveți interese comune. Spre exemplu puteți să vă înscrieți într-un grup de iubitori de lectură sau într-o echipă sportivă.

Înscrieți-vă în grupuri în care sunt oameni în căutarea locurilor de muncă. Alte persoane, aflate într-o situație similară cu a Dvs, pot fi surse neprețuite de încurajare, sprijin și vă pot da indicii pentru noi locuri de muncă. Atât timp cât alături sunt peroane care se confruntă cu provocări similare, o să vă simțiți mai plini de energie și motivați să căutați un nou job.

3.Cereți ajutorul celor apropiați

Șomajul influențează întreaga familie. Prin urmare, nu e cel mai corect să vă asumați în totalitate rezolvarea problemei. Dacă veți păstra în secret faptul că ați pierdut locul de muncă, situația doar se va înrăutăți. Susținerea celor apropiați vă poate ajuta să depășiți și să învingeți chiar și astfel de timpuri grele.

Destăinuiți-vă familiei. În cazul în care ați pierdut locul de muncă, este cel mai potrivit să mizați pe sprijinul familiei, indiferent că aveți nevoie de acest lucru ca să depășiți stresul sau neliniștea și indiferent dacă vă simțiți o persoană puternică și independentă. Comunicați celor apropiați pașii pe care îi întreprindeți ca să găsiți un noul loc de muncă și dacă vă pot ajuta, spuneți-le cum o pot face. La fel, ascultați-le îngrijorările. Membrii familiei își fac griji pentru dvs. și pentru propria stabilitate. Dați-le posibilitatea să se expună și să vină cu propuneri în privința căutărilor.

Găsiți timp pentru odihnă cu familia. Rezervați cu regularitate timp pentru cei apropiați ca să vă puteți bucura de anturajul lor, să vă descărcați emoțional și să uitați într-o măsură oarecare de problema șomajului. Aceasta va ajuta întreaga familie să-și păstreze pozitivismul.

4. Găsiți alte modalități de a vă defini

În cazul multora dintre noi, locul de muncă este factorul care ne determină într-o măsură oarecare identitatea și cine suntem. De altfel, când întâlnim o persoană străină, tindem să întrebăm în primul rând „cu ce se ocupă?”. Prin urmare, când pierdem locul de muncă, putem avea senzația că ne pierdem pe sine înșine. Dar e important să știm că lipsa job-ului nu trebuie să vă schimbe ca personalitate. Doar Dvs puteți să vă definiți și nu situația economică sau deciziile companiei la care ați fost angajat.

Prin urmare, ocupați-vă cu lucrurile care vă aduc plăcere și noi scopuri. Dedicând timp unor hobby-uri interesante, unor relații importante, puteți înțelege că anume aceasta vă determină ca personalitate și nu statutul de angajat.

În plus, dacă până acum ați neglijat anumite lucruri în favoarea locului de muncă, acum este momentul potrivit să recuperați. De exemplu, puteți să vă îmbunătățiți nivelul de cunoaștere a unei limbi străine sau să faceți sport. Dacă financiar nu vă puteți permite prea mult, puteți alege soluțiile mai ieftine.

Exprimați-vă artistic. Notați-vă amintirile, inițiați un blog, ocupați-vă de pictură sau fotografie.

Petreceți timp în natură. Puteți să dedicați timp lucrului în curte sau să vă plimbați prin locuri pitorești, să plimbați câinele, să mergeți la pescuit sau drumeții. Timpul petrecut în natură poate fi o soluție de diminuare a stresului.

Activitățile de voluntariat. Ajutând alte persoane sau dedicându-vă unei cauze importante pentru Dvs vă veți simți din nou important și cu scop în viață. În plus, voluntariatul poate asigura experiență profesională, susținere socială și poate chiar veți reuși să stabiliți anumite contacte/legături utile.

5. Faceți mișcare ca să depășiți stresul

Dacă anterior din cauza serviciului nu puteați să faceți sport cu regularitate, acum puteți găsi timp pentru aceasta. Exercițiile fizice vă pot ajuta să depășiți stresul. Pe lângă faptul că mușchii încordați se vor relaxa, efortul fizic stimulează secreția endorfinei – hormonul ce vă ridică dispoziția. Aceasta pe lângă faptul că vă veți îmbunătăți aspectul exterior.

Încercați ca antrenamentele să dureze de la 30 de minute și mai mult, zilnic. Împărțiți acest timp în reprize a câte 10 minute. De exemplu, o plimbare de 10 min ridică dispoziția pentru două ore. Iar după exerciții ritmice, cu mișcarea membrelor, veți simți un aport de energie și atenție îmbunătățită. La fel, se va relaxa mintea și corpul. Încercați să mergeți pe jos, să alergați, să vă antrenați cu greutăți, să înotați, să practicați artele marțiale sau chiar să dansați.

6. Alimentați-vă bine ca să aveți putere de concentrare

Felul în care vă alimentați vă poate părea ultimul lucru care merită atenție în perioada în care vă confruntați cu neliniștea legată de pierderea locului de muncă. Dar ceea ce primește organismul Dvs poate avea o mare însemnătatea pentru nivelul de energie și dispoziție pozitivă. Încercați să reduceți la minim consumul de zahăr și carbohidrați rafinați. Ați putea avea tendința să consumați dulciuri, paste, pâine, cartofi, dar aceste produse cu conținut sporit de carbohidrați influențează rapid și negativ dispoziția și starea de bine.

Reduceți și din consumul de cafea și produse cu conținut de conservanți chimici. În schimb, consumați mai mulți acizi grași Omega-3 pentru buna dispoziție. Aceștia se conțin în peștele gras, alge, semințele de in și nucile grecești.

Evitați sau reduceți consumul de nicotină. În condiții de stres, fumatul vă poate părea o cale de liniștire. Dar nicotina este un stimulator puternic ceea ce determină creșterea nivelului de stres și neliniște.

Consumați alcoolul în cantități rezonabile. Alcoolul poate diminua temporar neliniștea, dar consumat în cantități excesive provoacă și mai multă agitație când există condiții de stres.

7. Aveți grijă de Dvs

Păstrați echilibrul în viață. Nu permiteți căutărilor de noi locuri de muncă să vă absoarbă. Găsiți timp pentru distracții, odihnă și relaxate. Într-un cuvânt, pentru tot ce vă revigorează. Așa, căutările vor fi mult mai eficiente.

Dormiți suficient. Somnul are o influență semnificativă asupra bunei dispoziții și asupra productivității. Asigurați-vă că dormiți cel puțin 7-8 ore noaptea. Acest lucru vă va ajuta să suportați nivelul de stres și să păstrați concentrarea.

Încercați tehnicile de relaxare. Tehnicile de relaxare, la fel ca exercițiile de respirație profundă, meditația și yoga, sunt „antidot” puternic împotriva stresului. La fel, aceste metode vă învață să vă păstrați calmul în situații dificile, inclusiv când la mijloc este o convorbire de angajare.

8. Păstrați-vă dispoziția pozitivă

Respectați regimul zilei. Când nu mai aveți o slujbă pentru care trebuie să vă treziți în fiecare dimineață, puteți pierde ușor motivația. Tratați căutările ca pe un job, cu oră de început și sfârșit.

Enumerați-vă părțile pozitive. Faceți o listă cu tot ce vă place la propria persoană, inclusiv aptitudinile pe care le aveți, calitățile personale și succesele. Includeți proiectele cu care vă mândriți, situațiile în care v-ați descurcat de minune. Și cel mai important, revedeți cât mai des cele notate ca să vă amintiți de părțile forte pe care le aveți.

Sănătate Să Aveți!

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
www.psnews.ro
La Inceput