FUROSEMID soluţie injectabilă

Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova
INSTRICŢIUNE PENTRU ADMINISTRARE
 
FUROSEMID
 
soluţie injectabilă
 
Numărul certificatului de înregistrare în Republica Moldova:  nr. 18445 din 20.11.2012
 
DENUMIREA COMERCIALĂ
 
Furosemid
 
DCI-ul substanţei active
 
Furosemidum

COMPOZIŢIA

1 ml soluţie conţine:
substanţa activă: furosemid 10 mg;
excipienţi: clorură de sodiu, soluţie de hidroxid de sodiu 1M, apă pentru injecţii.
 
FORMA FARMACEUTICĂ
 
Soluţie injectabilă
 
DESCRIEREA MEDICAMENTULUI
 
Soluţie transparentă, incoloră sau cu nuanţă uşor gălbuie.
 
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ și codul ATC
 
Diuretice de ansă cu acţiune intensă. Sulfonamidă, C03CA01.
 
PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE
 
Proprietăţi farmacodinamice
 
Furosemidul este un remediu diuretic de ansă cu acţiune rapidă, ce conduce la dezvoltarea efectului diuretic relativ puternic şi de scurtă durată. Furosemidul blochează cotransportul Na+K+2Cl, situat în membranele bazale ale celulelor segmentului gros a porţiunii ascendente a ansei Henle. Eficienţa acţiunii saluretice a furosemidului astfel, depinde de pătrunderea furosemidului în lumenul canalelor prin mecanismul de transport al anionilor. Efectul diuretic se dezvoltă în rezultatul inhibării reabsorbţiei clorurii de sodiu în acest segment al ansei Henle. Ca rezultat, excreţia fracţionată a sodiului poate atinge 35% din filtraţia glomerulară a sodiului. Efectele secundare ale excreţiei crescute de sodiu constau în eliminarea mărită de urină (datorită apei legate osmotic) şi în secreţie crescută de potasiu la nivelul canaliculelor distale. De asemenea, creşte excreţia ionilor de calciu şi magneziu. Furosemidul determină stimularea dependentă de doză a sistemului renină-angiotensină-aldosteron. În insuficienţă cardiacă furosemidul conduce la reducerea acută a presarcinii cardiace (prin îngustarea vaselor venoase), acest efect vascular precoce este mediat de prostaglandine şi admite funcţia renală adecvată cu activarea sistemului renină-angiotensină şi sinteza intactă a prostaglandinelor. În plus, datorită efectului natriuretic, furosemidul reduce reactivitatea vaselor faţă de catecolamine, crescută la bolnavii cu hipertensiune arterială. Acţiunea antihipertensivă a furosemidului se manifestă prin creşterea excreţiei de sodiu, reducerea volumului sângelui circulant şi scăderea răspunsului muşchilor netezi ai vaselor la stimularea cu vasoconstrictoare. Instalarea efectului diuretic se înregistrează peste 15 min după administrarea intravenoasă a furosemidului. Creşterea dependentă de doză a diurezei şi natriurezei se înregistrează la voluntarii sănătoşi, la administrarea furosemidului în doză de 10-100 mg. Durata acţiunii la persoanele sănătoase constituie circa 3 ore după administrarea intravenoasă a 20 mg furosemid. La pacienţii corelaţia dintre concentraţia furosemidului liber în organele tubulare (determinată pe baza vitezei de excreţie în urină a furosemidului) şi efectul natriuretic este exprimată sub forma curbei sigmoide cu viteza minimă eficientă a furosemidului, ceea ce constituie circa 10 µg/min. Astfel, perfuzia continuă a furosemidului este mai eficientă decât injecţiile in jet repetate. În plus, nu se înregistrează creşterea semnificativă a efectului. Acţiunea furosemidului se reduce, dacă scade secreţia tubulară sau legarea preparatului de albumine în lumenul canaliculelor.
 
Proprietăţi farmacocinetice
 
Volumul aparent de distribuţie constituie 0,1-0,2 l/kg şi poate fi mai mare în funcţie de maladie. Furosemidul se cuplează stabil cu proteinele plasmatice în proporţie de 98% (în special cu albumine).
Furosemidul se elimină preponderent sub formă nemodificată prin secreţia în canaliculele proximale. După administrarea intravenoasă 60-70% din doza administrată de furosemid se elimină în asemenea mod. Metabolitul furosemidului – glucuronid – constituie 10-20% din substanţele, care se conţin în urină.
Restul se elimină prin masele fecale, posibil, prin secreţie biliară. Timpul de înjumătăţire terminal al furosemidului după administrarea intravenoasă constituie circa 1-1,5 ore. Furosemidul se excretă în laptele matern, trece bariera placentară şi pătrunde lent la făt. Furosemidul se înregistrează la făt sau nou-născut în aceleaşi concentraţii ca şi la mamă. În insuficienţă renală eliminarea furosemidului este încetinită, iar timpul de înjumătăţire – prelungit; la pacienţii cu insuficienţă renală severă timpul de înjumătăţire final poate să se prelungească până la 24 ore. În sindrom nefrotic reducerea concentraţiei plasmatice a proteinelor conduce la creşterea concentraţiei furosemidului liber. Din altă parte, acţiunea furosemidului este redusă datorită legării cu albumina intratubulară şi secreţia canaliculară redusă.
Furosemidul practic nu se supune dializei la pacienţii, supuşi hemodializei, dializei peritoneale şi dializei peritoneale continue în condiţii de ambulatoriu. În insuficienţă hepatică cronică timpul de înjumătăţire a furosemidului creşte cu 30-90%, datorită volumului de distribuţie înalt. De asemenea, trebuie de menţionat, că la aceşti pacienţi se înregistrează o variabilitate mare a indicilor farmacocicnteici.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, hipertensiune arterială severă şi la vârstnici eliminarea furosemidului este încetinită din cauza reducerii funcţiei renale. În funcţie de gradul de dezvoltare a rinichilor eliminarea furosemidului poate fi încetinită. Metabolismul preparatului de asemenea este redus, dacă la copii este afectată capacitatea de glucuronidare. Timpul de înjumătăţire final al furosemidului constituie mai puţin de 12 ore la făt cu vârsta peste 33 săptămâni. La copii cu vârsta mai mare de 2 luni clearance-ul final este similar clearance-ului la adulţi.
 
INDICAŢII TERAPEUTICE
 
  • Edeme în insuficienţă cardiacă congestivă cronică (dacă este necesar tratamentul cu diuretice);
  • edeme în insuficienţă cardiacă congestivă acută;
  • edeme în insuficienţă renală cronică;
  • insuficienţă renală acută, inclusiv la femeile însărcinate sau în timpul naşterii;
  • edeme în maladii hepatice (la necesitate – în cadrul tratamentului cu administrarea antagoniştilor de aldosteron);
  • criză hipertensivă (în tratamentul de întreţinere);
  • menţinerea diurezei forţate.

 

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
 
Regimul de dozare se determină în mod individual de către medic, în funcţie de gradul de tulburare a echilibrului hidro-electrolitic, filtraţia glomerulară, starea pacientului. În timpul tratamentului se recomandă corijarea echilibrului hidro-electrolitic, având în vedere diureza şi dinamica stării generale a pacientului.
Furosemidul se administrează intravenos numai dacă administrarea internă nu este raţională sau este ineficientă (de ex., în tulburări intestinale de absorbţie) sau în cazul necesităţii efectului rapid. La efectuarea tratamentului intravenos se recomandă trecerea cât mai rapidă la terapia perorală cu furosemid. Pentru atingerea efectului optim şi inhibiţia reglării contracarare, de regulă, se recomandă perfuzia intravenoasă continuă cu furosemid în comparaţie cu injecţii repetate în jet. Atunci, când perfuzia intravenoasă continuă cu furosemid nu este raţională pentru tratamentul ulterior după administrarea intravenoasă in jet a unei sau câtorva doze, se recomandă tratamentul cu doze mici, administrate la intervale de circa 4 ore, comparativ cu doze înalte administrate intravenos in jet, care se administrează la intervale mai mari de timp. Pentru adulţi doza maximă nictemerală recomandată de furosemid constituie 1500 mg. Pentru copii doza recomandată de furosemid pentru administrare parenterală constituie 1 mg/kg, doza maximă nictemerală nu trebuie să depăşească 20 mg.
Recomandaţii speciale pentru dozare
Doza pentru adulţi de regulă, se bazează pe recomandările descrise mai jos.
Edeme în insuficienţă cardiacă congestivă cronică
Doza iniţială recomandată a preparatului pentru administrare perorală constituie 20-50 mg pe zi. La necesitate, doza poate fi ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic al pacientului. Se recomandă divizarea dozei nictemerale în 2-3 prize.
Edeme în insuficienţă cardiacă congestivă acută
Doza iniţială recomandată – 20-50 mg pe zi, administrată sub formă de injecţie intravenoasă in jet. La necesitate doza poate fi ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic al pacientului.
Edeme în insuficienţă renală cronică
Acţiunea natriuretică a furosemidului depinde de câţiva factori, inclusiv de gradul de severitate a insuficienţei renale şi echilibrul sodiului. Astfel, nu este posibilă presupunerea eficienţei dozei.
Pentru pacienţii cu insuficienţă renală cronică se recomandă titrarea cu precauţie a dozei pentru asigurarea pierderii treptate a lichidului. Pentru pacienţii adulţi aceasta înseamnă administrarea de astfel de doze, care să conducă la reducerea nictemerală a masei corporale cu circa 2 kg (aproximativ 280 mmol Na+). La administrarea intravenoasă a furosemidului doza se va stabili în modul următor: tratamentul se va iniţia cu efectuarea perfuziei intravenoase continue cu viteza de 0,1 mg/min, ulterior viteza de perfuzie se va creşte fiecare 30 min., în funcţie de răspunsul pacientului.
Edeme în insuficienţă renală acută
Înainte de a iniţia administrarea furosemidului, trebuie corijată hipovolemia, hipotensiunea arterială, echilibrul electrolitic şi acido-bazic. Se recomandă trecerea cât mai rapidă de la administrarea intravenoasă la cea perorală. Doza iniţială recomandată constituie 40 mg şi se administrează intravenos in jet. Dacă administrarea acestei doze nu conduce la creşterea diurezei, furosemidul se va administra în perfuzie intravenoasă continuă, cu doza iniţială de la 50 până la 100 mg/oră.
Edeme în maladii hepatice
Furosemidul se administrează suplimentar la tratamentul cu antagoniştii de aldosteron în cazul, când administrarea antagoniştii de aldosteron în monoterapie nu este suficientă. Pentru preîntâmpinarea complicaţiilor, aşa ca hipotensiune ortostatică sau tulburarea echilibrului electrolitic sau acido-bazic, doza trebuie titrată cu precauţie, pentru a sigura pierderea iniţială treptată de lichid. Pentru pacienţii adulţi aceasta înseamnă administrarea de astfel de doze, care să conducă la reducerea nictemerală a masei corporale cu circa 0,5 kg. Dacă administrarea intravenoasă este absolut necesară, doza iniţială la o priză constituie 20-40 mg.
Criză hipertensivă
Doza iniţială recomandată constituie 20-40 mg intravenos in jet. La necesitate doza se va ajusta în funcţie de răspunsul terapeutic al pacientului.
Menţinerea diurezei forţate în caz de intoxicaţii
Furosemidul se administrează intravenos suplimentar la perfuzia soluţiilor de electroliţi. Doza depinde de răspunsul terapeutic al pacientului. Pierdere de lichid şi electroliţi trebuie reglată la iniţierea şi în timpul tratamentului. În caz de intoxicaţie cu substanţe acide sau bazice eliminarea de lichid poate fi accelerată prin alcalinizarea sau acidifierea urinei, corespunzător. Doza iniţială recomandată constituie 20-40 mg intravenos.
Injecţie/perfuzie intravenoasă: furosemidul se va administra sub formă de injecţie sau perfuzie lentă; cu viteza nu mai mult de 4 mg/min. La pacienţii cu afectarea severă a funcţiei hepatice (creatinina serică >5 mg/dl) se recomandă efectuarea perfuziei intravenoase cu viteza nu mai mare de 2,5 mg/min.
Administrarea intramusculară: se va efectua numai în cazuri excepţionale, când nu este raţională administrarea perorală şi intravenoasă. Trebuie de avut în vedere, că administrarea intramusculară de furosemid nu se va efectua în stări acute, aşa ca edem pulmonar.
Furosemidul este o soluţie cu pH de circa 9, nu posedă capacitate de tampon. Astfel, substanţa activă poate precipita la un pH sub 7. La dizolvarea acestei soluţii, trebuie de avut în vedere asigurarea pH-ului soluţiei de la alcalină uşoară până la neutru. În calitate de solvent poate fi utilizată soluţia de clorura de sodiu 0,9%. Soluţia dizolvată se va administra cât mai curând posibil.
 
REACŢII ADVERSE
 
Convenţia MedDRA privind frecvenţa
Foarte frecvente (>1/10)
Frecvente (>1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (>1/1000 şi <1/100)
Rare (>1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Furosemidul conduce la creşterea excreţiei din organism a sodiului şi clorului şi, ca rezultat, a lichidului. În plus, se intensifică excreţia altor electroliţi  (în special potasiu, calciu şi magneziu). Tulburarea simptomatică a echilibrului electrolitic şi alcaloza metabolică pot trece în forma de creşterea treptată de deficit al electroliţilor. La administrarea dozelor mai mari de furosemid la pacienţii cu funcţia hepatică intactă poate să se agraveze starea din cauza pierderii mari de electroliţi.
Simptomele caracteristice ale tulburării echilibrului electrolitic sunt: setea puternică, cefalee, confuzie mintală, fasciculaţii musculare, tetanie, slăbiciune musculară, aritmii şi simptome din partea tractului gastrointestinal. Efectul diuretic al furosemidului poate conduce sau contribui la hipovolemie şi  deshidratarea organismului, în special la vârstnici. Scăderea semnificativă a cantităţii de lichid în organism poate conduce la intensificarea proceselor de coagulare a sângelui cu tendinţă pentru formarea trombilor.
Tratamentul cu furosemid poate conduce la creşterea tranzitorie a nivelului plasmatic de creatinină şi uree, de asemenea la creşterea plasmatică de colesterol şi trigliceride. Poate creşte nivelul plasmatic de acid uric şi să se dezvolte accese de gută. La administrarea de furosemid poate să se reducă toleranţa la glucoză. La bolnavii cu diabet zaharat aceasta poate conduce la înrăutăţirea controlului metabolic; diabetul zaharat poate trece din forma latentă în forma activă de maladie.
Tulburări gastrointestinale: rare – greaţă, vomă, diaree sau pancreatită acută.
Tulburări hepatobiliare: foarte rare – colestază intrahepatică, creşterea transaminazelor hepatice.
Tulburări acustice şi vestibulare: rare – tulburări de auz şi acufene, deşi sunt de regulă tranzitorii, în special la pacienţii cu insuficienţă renală, hipoproteinemie (de ex., sindromul nefrotic) şi/sau în caz de administrare rapidă a furosemidului.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: foarte rare – prurit, urticarie, erupţii cutanate sau erupţii buloase, eritem multiform, pemfigus bulos, sindromul Stevens-Johnson, necroliza epidermală toxică, dermatită exfoliativă, purpură, fotosensibilitate.
Tulburări ale sistemului imunitar: rare – reacţii anafilactice sau anafilactoide (de ex., însoţite de şoc).
Tulburări vasculare: hipotensiune arterială, inclusiv hipotensiune ortostatică; foarte rare - tendinţă la dezvoltarea trombilor. Vasculită. Furosemidul poate cauza hipotensiune arterială, care la rândul său să conducă la dezvoltarea următoarelor simptome ca tulburarea concentraţiei şi vitezei de reacţie, delir, senzaţie de presiune în cap, cefalee, vertij, somnolenţă, slăbiciune, tulburări de vedere, xerostomie, hipotensiune ortostatică.
Tulburări renale şi ale căilor urinare: foarte rare – retenţie urinară la pacienţii cu ocluzie parţială a căilor urinare; nefrită interstiţială.
La nou-născuţii prematuri furosemidul poate cauza nefrocalcinoză/nefrolitiază. Creşterea formării de urină poate determina sau creşte acuzele la pacienţii cu ocluzia căilor urinare. Astfel, poate să se dezvolte retenţie acută de urină cu complicaţii secundare, de ex., la pacienţii cu tulburări de golire a vezicii urinare, hiperplazie de prostată sau îngustarea uretrei.
Tulburări ale sistemului nervos: parestezii, encefalopatie hepatică la pacienţii cu insuficienţă hepatocelulară sau pancreatită acută.
Tulburări hematologice şi limfatice: trombocitopenie, eozinofilie, leucopenie; foarte rare – agranulocitoză, anemie aplastică sau hemolitică.
Afecţiuni congenitale, familiale şi genetice: dacă furosemidul se administrează la copii prematuri în primele săptămâni de viaţă, aceasta poate creşte riscul dezvoltării ductului arterial deschis permanent.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: febră. La administrarea intramusculară poate să se dezvolte durere la locul de injectare.
 
CONTRAINDICAŢII
 
Hipersensibilitate la furosemid sau alte componente ale preparatului. La pacienţii cu alergie la sulfamide (de ex., antibiotice sulfamide sau derivaţi de sulfoniluree) poate să se dezvolte hipersensibilitate încrucişată la furosemid; hipovolemie sau deshidratarea organismului; pacienţii cu insuficienţă renală cu anurie, la care nu se înregistrează răspunsul terapeutic la furosemid; insuficienţă renală în rezultatul intoxicaţiei cu preparate nefrotoxice sau hepatotoxice; hipokaliemie severă sau hiponatriemie; stări precomatoase sau comatoase, asociate cu encefalopatie hepatică.
 
SUPRADOZAJ
 
Simptome: tabloul clinic al supradozajului acut sau cronic depinde de gradul şi consecinţele pierderii de electroliţi şi lichide, şi include următoarele simptome: hipovolemie, deshidratare, hemoconcentraţie, scăderea volumului sângelui circulant, tulburarea echilibrului electrolitic, hipokaliemie şi alcaloză hipocloremică, determinată de efectul diuretic, aritmii (inclusiv bloc AV şi fibrilaţie ventriculară). De asemenea, se înregistrează hipotensiune arterială severă (care poate evolua până la şoc), insuficienţă renală acută, tromboză, delir, paralizie periferică, apatie, confuzie mintală.
Tratament: corijarea echilibrului hidro-salin, restabilirea volumului sângelui circulant, terapie simptomatică. Antidot specific nu există.
 
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
 
în timpul tratamentului cu furosemid trebuie asigurată diureza continuă. Pacienţii cu ocluzia parţială a căilor urinare necesită supraveghere minuţioasă, în special la iniţierea tratamentului. Tratamentul cu furosemid necesită monitorizare medicală sistematică.
 Monitorizarea minuţioasă este necesară:
  • la pacienţii cu hipotensiune arterială;
  • la pacienţii din grupul de risc în rezultatul scăderii semnificative a tensiunii arteriale, de ex., stenoza semnificativă a arterelor coronariene sau vaselor sanguine, care aportă sângele la creier;
  • la pacienţii cu diabet zaharat latent sau sever;
  • la pacienţii cu gută;
  • la pacienţii cu sindromul hepatoadrenal, adică insuficienţă renală funcţională, asociată cu maladii hepatice severe;
  • la pacienţii cu hipoproteinemie, asociată, de exemplu cu sindromul nefrotic (efectul furosemidului poate fi diminuat concomitent cu potenţarea ototoxicităţii). Se recomandă titrarea cu precauţie a dozelor:
- la nou-născuţi prematuri (este posibilă dezvoltarea nefrocalcinozei/nefrolitiazei); se recomandă monitorizarea funcţiei renale şi efectuarea ultrasonografiei renale.
În timpul tratamentului cu furosemid se recomandă monitorizarea sistematică a nivelului plasmatic de sodiu, potasiu şi creatinină. Monitorizare minuţioasă necesită pacienţii din grupul de risc cu tulburare a echilibrului electrolitic sau deshidratare severă (de exemplu, în rezultatul vomei, diareii sau hipertranspiraţiei). Hipovolemia sau deshidratarea organismului, de asemenea orice tulburare a echilibrului electrolitic sau acido-bazic trebuie corijate. În acest scop  poate fi necesară sistarea temporară a tratamentului cu furosemid. Tulburarea echilibrului electrolitic poate fi influenţată de următorii factori, aşa ca maladii preexistente (de ex., ciroza hepatică, insuficienţa cardiacă), administrarea concomitente de medicamente şi alimentaţia. În rezultatul vomei sau diareii poate să se dezvolte insuficienţa de potasiu. În timpul tratamentului cu furosemid se recomandă de consumat alimente cu cantitate înaltă de potasiu (cartofi copţi, banane, roşii, spanac, fructe uscate). Trebuie de ţinut cont că, în timpul tratamentului cu furosemid poate fi necesară compensarea medicamentoasă a deficitului de potasiu.
La vârstnici cu demenţă se înregistrează un nivel mai înalt de sfârşit letal, la pacienţii care au administrat furosemid concomitent cu risperidonă în comparaţie cu pacienţii, care au administrat în monoterapie furosemid sau risperidonă. Trebuie respectată precauţie sau evaluarea minuţioasă a raportului risc/beneficiu la administrarea acestei asocieri sau în tratamentul concomitent cu alte diuretice puternice. Se recomandă de a evita deshidratarea.
 
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare
 
Furosemid penetrează bariera placentară. Preparatul nu se administrează în sarcină.
Furosemid se excretă în laptele matern şi poate inhiba alăptarea. În timpul tratamentului cu furosemid se recomandă întreruperea alăptării la sân.
 
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
 
În timpul tratamentului se recomandă evitarea conducerii vehiculelor sau folosirea utilajelor.
 
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI
 
Asocieri nerecomandate
În unele cazuri, când administrarea de furosemid s-a efectuat peste 24 ore de la administrarea cloralhidratului, au fost semnalate bufeuri calorice, hipertranspiraţie, excitaţie, greaţă, hipertensiune arterială, tahicardie. De aceea, nu se recomandă administrarea concomitentă de furosemid şi cloralhidrat.
Furosemidul potenţează efectul ototoxic al aminoglicozidelor şi altor preparate ototoxice. Deoarece efectele ototoxice în aceste cazuri sunt ireversibile, se va evita administrarea concomitentă a acestor preparate.
Asocieri, care necesită precauţie
Administrarea concomitentă a preparatului cu cisplatină creşte riscul ototoxicităţii. La necesitatea administrării furosemidului în timpul tratamentului cu cisplatină (cu scopul diurezei forţate în timpul tratamentului cu cisplatină) se vor indica doze mici de furosemid (40 mg la pacienţii cu funcţia renală intactă) şi cu condiţia echilibrului hidric pozitiv. Nerespectarea acestor recomandări poate conduce la potenţarea efectului nefrotoxic al cisplatinei. Preparatul scade eliminarea sărurilor de litiu din organism şi poate conduce la creşterea concentraţiei plasmatice de litiu, ca rezultat poate creşte riscul toxicităţii de litiu, inclusiv risc crescut de dezvoltare a efectelor cardiotoxice şi neurotoxice. De aceea, în cazul administrării acestei combinaţii, se recomandă controlul minuţios al nivelului de litiu. Administrarea concomitentă cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei sau cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei  II (la administrarea dozelor iniţiale sau la administrarea iniţială în doze crescute) – poate favoriza dezvoltarea hipotensiunii arteriale severe, agravarea funcţiei renale, uneori cu dezvoltarea insuficienţei renale acute.  Se recomandă sistarea temporară a administrării furosemidului sau reducerea dozei de preparat cu 3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei sau cu antagoniştii receptorilor angiotensinei  II.
Risperidona
Trebuie respectată precauţie şi evaluarea minuţioasă a raportului risc/beneficiu la administrarea tratamentului combinat sau administrarea concomitentă cu furosemid sau cu alte diuretice puternice.
Asocieri, care trebuie de avut în vedere
Administrarea concomitentă a antiinflamatoarelor nesteroidiene, inclusiv acidul acetilsalicilic, poate diminua acţiunea furosemidului. Antiinflamatoarele nesteroidiene la pacienţii cu deshidratare sau hipovolemie pot provoca dezvoltarea insuficienţei cardiace. Furosemidul poate creşte toxicitatea salicilaţilor. Fenitoina la administrarea concomitentă poate reduce eficacitatea furosemidului. Administrarea corticosteroizilor, carbenoxolonei, preparatelor din rădăcină de lemn dulce în doze mari şi administrarea timp îndelungat a laxativelor poate creşte riscul hipokaliemiei. Unele tulburări ale echilibrului electrolitic (aşa ca hipokaliemia, hipomagneziemia) pot creşte toxicitatea unor medicamente (de ex., glicozidele cardiace şi preparatele, care pot determina dezvoltarea sindromului intervalului QT prelungit). La administrarea concomitentă de preparate antihipertensive, diuretice sau alte preparate cu acţiune hipotensivă cu furosemid, se înregistrează scăderea marcată a tensiunii arteriale. Probenecidul, metotrexatul şi alte preparate, care ca şi furosemidul se supun secreţiei canaliculare semnificative în rinichi şi pot reduce eficienţa furosemidului. Şi invers, furosemidul poate reduce eliminarea acestor preparate prin rinichi. Tratamentul cu doze înalte de furosemid, ca şi altor preparate poate conduce la creşterea concentraţiei plasmatice a lor şi creşterea riscului de reacţii adverse, induse de administrarea furosemidului sau administrarea tratamentului concomitent. Poate fi redusă acţiunea preparatelor antidiabetice şi simpatomimeticelor, cu proprietăţi de a creşte tensiunea arterială (de ex., epinefrina, norepinefrina). Poate creşte efectul teofilinei sau a miorelaxantelor curarizante. Este posibilă potenţarea acţiunii negative asupra rinichilor a preparatelor nefrotoxice.
La pacienţii, care administrează tratament concomitent de furosemid cu doze înalte a unor cefalosporine, poate să se dezvolte afectarea funcţiei renale. Administrarea concomitentă de ciclosporină A şi furosemid se asociază cu creşterea riscului de dezvoltare a artritei gutoase, secundare hiperuricemiei, cauzate de furosemid, şi tulburarea excreţiei renale a uraţilor, cauzată de ciclosproină. La pacienţii din grupul de risc de dezvoltare a nefropatiei în rezultatul tratamentului cu substanţe de contrast iodate, în tratamentul cu furosemid se înregistrează o frecvenţă înaltă de afectarea funcţiei renale după administrarea substanţelor de contrast iodate în comparaţie cu cea a pacienţilor din grupul de risc înalt, la care a fost efectuată numai hidratarea intravenoasă până la administrarea substanţelor de contrast iodate.
Incompatibilităţi
Nu se recomandă amestecarea soluţiei de furosemid cu alte preparate în acelaşi recipient.
 
PREZENTARE, AMBALAJ
 
Soluţie injectabilă 10 mg/ml, câte 2 ml în fiole.
Câte 10 fiole împreună cu instrucţiunea pentru administrarea în cutie de carton.
 
PĂSTRARE
 
A se păstra la temperatura sub 25 °C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!
 
TERMEN DE VALABILITATE
 
2 ani.
A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.
 
STATUTUL LEGAL
 
Cu prescripţie medicală.
 
DATA ULTIMEI REVIZUIRI A TEXTULUI
 
August 2012
 

NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI

Uzina experimentală GNŢLS SRL,  Ucraina
61057, or. Harkov, str. Vorobiov, 8.
 
La apariţia oricărei reacţii adverse informaţi secţia de farmacovigilenţă a Agenţiei Medicamentului (tel. 73-70-02)
La Inceput