vaccin

COVID-19: un vaccin cunoscut de mai mult de un secol ne-ar putea scoate din impas

Pandemia noului coronavirus face ravagii în toate statele lumii. Însă, în timp ce unele state, de exemplu Spania înregistrează un număr colosal de decese – peste 15 mii, altele, precum Portugalia nu ajung nici la 400. O asemenea disproporție pe teritoriul peninsulei Iberice este misterioasă, însă poate fi explicată de vaccinarea diferită a populației celor două state. Nu este vorba despre vaccinul împotriva noului coronavirus, care nu a fost încă elaborat, ci despre cel inventat mai mult de un secol în urmă – vaccinul împotriva tuberculozei, BCG (Bacillus Calmette-Guerin).

A fost dat start primului studiu clinic de testare a noului vaccin împotriva COVID-19

Zilele trecute, în SUA s-a dat start primului studiu clinic, în care va fi testat noul vaccin COVID-19, pe oameni. Acesta este un vaccin, denumit mRNA-1273, conceput de Moderna – o companie de biotehnologie din Cambridge, SUA, axată pe dezvoltarea medicamentelor pe bază de ARN de mesagerie, în parteneriat cu Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID). Produsul a fost expediat la NIAID pe 25 februarie curent.

Vaccinul împotriva Human Papilloma Virus (HPV) – ce trebuie să știi despre el

În majoritatea cazurilor, cancerul de col uterin este asociat cu virusul Papilloma Uman sau Human Papilloma Virus (HPV), o infecție transmisă pe cale sexuală. Cea mai eficientă metodă de prevenire a cancerului de col uterin, științific demonstrată, este prevenirea infectării cu HPV prin intermediul vaccinării. Îți propunem în continuare să afli răspunsul la cele mai frecvente întrebări despre vaccinul împotriva virusului HPV.

Întrebări și răspunsuri despre rujeolă și vaccinare

Rujeola este o infecţie virală acută, extrem de contagioasă, care se transmite pe calea aerului și reprezintă, la nivel global, una din cauzele principale de deces al copiilor. Boala decurge mai sever la copiii mici şi persoanele de peste 20 ani.

Când copiii nevaccinați sunt periculoși pentru cei vaccinați

Micuții nevaccinați sunt un pericol pentru cei vaccinați, chiar dacă aceștia sunt mai puțini la număr. Din acest motiv, adaugă specialiștii în imunizare, este foarte important ca imunitatea de grup sau colectivă, care se referă la imunitatea individuală a majorității membrilor unei colectivități să fie distribuită uniform. Eficacitatea imunității de grup este direct proporțională cu procentul persoanelor imune și depinde de acoperirea vaccinală.

Cum să-i ameliorăm durerile copilului după administrarea vaccinului

Multe mămici se îngrijorează când vine vorba de administrarea vaccinului, de durerile, edemele, dar și de reacțiile adverse care ar putea să apară ulterior. Multe dintre ele sunt îndemnate chiar de medici să apeleze la analgezice pentru a diminua din durere, ceea ce însă nu recomandă și specialiștii în vaccinare. Medicul epidemiolog, Alexei Ceban ne explică de ce.

8 Mituri despre gripă. Părinții trebuie să înceteze să creadă în ele

Apariția gripei nu este niciodată plăcută, dar dacă dăm crezare miturilor, ne facem mult mai mult rău. Numai în SUA gripa a răpit viața a 50.000 de persoane, printre care și 60 de copii. Gripa răpește vieți nu doar în America, Europa este afectată, de asemenea, din cauza ratelor de vaccinare extrem de scăzute. La aceasta se adaugă înțelegerea absolut greșită a ceea ce este gripa. Iată câteva mituri despre gripă:

Oreionul, parotidita epidemică sau infecția urliană – cele mai frecvente întrebări și răspunsuri

Oreionul sau parotidita epidemică este o boală contagioasă, care se transmite prin aer și este provocat de virusul urlian. Infectarea are loc în timpul eliminării virusului prin tuse, strănut de către o persoană bolnavă. Inițial virusul pătrunde în mucoasa faringiană, apoi nimerește în sânge, afectând glandele salivare, pancreasul, testiculele, dar și sistemul nervos central.  

De ce imunizarea este importantă pentru profilaxia rezistenței la antibiotice

Imunizare ajută la limitarea răspândirii rezistenței la antibiotice. Creșterea globală a morbidității prin bacterii rezistente la antibiotice reprezintă o problemă de sănătate publică. Este mult mai dificil și mai costisitor să tratezi pacienții, decât să previi o maladie. Un tratament, adesea poate chiar eșua.

Vaccinul care te protejează de cancerul de col uterin. Informații pentru mame și adolescente

Principalele măsuri de prevenire ale cancerului de col uterin țin de reducerea riscului de infectare cu virusul papiloma uman. Infecția este foarte răspândită și majoritatea adulților o contractează la un anumit moment al vieții. 

La Inceput