Anhedonia sau incapacitatea de a simți plăcerea în timpul activităților care erau considerate cândva plăcute se produce ca o parte a mai multor condiții, dar este considerată o caracteristică centrală a depresiei.
Anhedonia sau incapacitatea de a simți plăcere, face ca oamenii să nu se mai bucure de lucrurile care odată le-au provocat emoții, cum ar fi muzica, sexul, mâncarea și conversațiile cu prietenii. În afară de tulburarea depresivă majoră, aceasta poate apărea ca parte a altor afecțiuni, incluzând schizofrenia, psihoza și boala Parkinson, precum și tulburările de anorexie nervoasă sau abuzul de substanțe.
În ultimii ani, anhedonia este tratată cu o atenție sporită de către specialiști, deoarece starea prezice cât de bine cineva cu depresie va răspunde la tratament. Deoarece tratarea depresiei este atât de dificilă, orice înțelegere suplimentară este binevenită. Există dovezi care sugerează că prezența anhedoniei crește riscul persoanelor de a se sinucide, astfel încât, dacă se dovedește legătura, recunoașterea și tratarea anhedoniei ar putea salva vieți.
Ce simte o persoană cu anhedonie?
„În ultimii șapte ani, nu am avut nici cea mai mică pâlpâire a emoțiilor, ceea ce simt zilnic este practic nul. Nu am nicio dorință de a vorbi cu adevărat, pentru că nimic nu mă satisface”.
„În esență, nu câștig nimic din viața mea de zi cu zi, lumea mea este rece și, ca atare, face ca viața să pară la fel”. Sunt câteva mărturisiri a ceea ce simte o persoană cu ahnedonie.
Ce se întâmplă în creier?
Ca și în cazul investigării oricărui răspuns emoțional, povestea nu este una simplă. Anhedonia nu este doar o apreciere redusă a gustului ciocolatei, mecanismele de recompensă care stau la bază sunt afectate. Acest lucru ar putea implica modificări ale nivelurilor de interes, motivație, anticipare, așteptare și predicție a efortului, toate fiind complexe în sine și toate sunt prelucrate de circuite neuronale diferite, dar suprapuse. Există dovezi că mulți indivizi cu anhedonie pot experimenta plăcerea într-un mod similar cu restul populației - doar că există ceva greșit în ceea ce privește motivația, anticiparea și recompensa. Pentru a înțelege interacțiunea dintre diferitele aspecte ale plăcerii, vă propunem un exemplu. Dacă experimentăm ceva și ne place - un nou tip de bomboane, de exemplu, - am putea să o facem din nou. Dacă bomboanele costă 1.000 de dolari am putea în continuare să ne dorim să le mâncăm, dacă am afla că ele provoacă cancer, probabil, am renunța la idee. Dacă bomboanele s-ar afla în camera alăturată, probabil că vom merge să le luăm, dacă ele s-ar afla la 1 kilometru, atunci deja ne-am gândi dacă are rost, iar dacă am ști că ele pot fi găsite în orașul vecin, cu siguranță am renunța la idee. În același timp, dacă ele s-ar afla chiar pe masa pe lângă de noi, ar fi foarte sănătoase și foarte gustoase, le-am încerca chiar dacă tocmai am fi consumat trei feluri de bucate. Deși acest exemplu special este simplist, acesta arată modul în care creierul nostru face calcule cu privire la riscuri, recompense și beneficii, folosind regiuni multiple ale creierului, adesea fără contribuția noastră conștientă.
Având în vedere acest lucru, de unde ar trebui să începem? Ei bine, de mulți ani, o parte a ganglionilor bazali numită nucleul accumbens a fost denumită „centru de plăcere”. Acesta este implicat în anhedonie precum și alte zone ale creierului, printre care:
-cortexul prefrontal, care este implicat în planificarea și exprimarea personalității
-amigdala, care procesează emoțiile și este implicată în luarea deciziilor
-striatum, zona ce găzduiește nucleul accumbens, implicat în sistemul de recompense
-insula, considerată a fi importantă în conștiință și conștiința de sine
Cortexul prefrontal pare important în procesarea la nivel înalt a recompensei, inclusiv analiza cost-beneficiu și luarea deciziilor. Conexiunile sale cu striatul ventral par a fi deosebit de importante în motivație și, prin urmare, în declanșarea anhedoniei.
Cercetările sugerează că ahnedonia are o legătură directă cu nivelul neurotransmităților, dar și cu posibile inflamații. Oamenii de știință au măsurat nivelurile crescute de compuși inflamatorii la persoanele cu depresie. Aceste semne chimice includ citokinele și proteinele C reactive. Un studiu al persoanelor cu depresie, publicat în revista Molecular Psychiatry în 2015, a constatat că nivelurile crescute de proteină C-reactivă au fost asociate cu o conectivitate redusă între striatul ventral și cortexul prefrontal ventromedial (care este important în motivație) și, respectiv, în creșterea anhedoniei.
Tratarea anhedoniei
În prezent, nu există tratamente care să vizeze anhedonia. Acesta este tratat în mod obișnuit alături de condiția în care face parte. Mai este încă o cale lungă de parcurs înainte ca mai multe componente ale anhedoniei să fie pe deplin înțelese. Cu toate acestea, cunoștințele noastre cresc lent și, cu timpul, există speranță de a găsi o soluție pentru această maladie extrem de intruzivă și debilitantă.
