Cum facem față incertitudinii pe timp de pandemie

Ana Niculăeș, psiholog

Când urmărim rețelele de socializare pentru o perioadă mai îndelungată, una din reacții ar fi nevoia să mergem în pat și să ne acoperim cu plapuma pentru a face față neliniștii care ne cuprinde. Majoritatea dintre noi în situații de incertitudine resimt o tensiune emoțională și acest lucru este firesc. Partea responsabilă de supraviețuire a creierului nostru în mod constant reînnoiește situația din jur și ia decizii referitor la ce ne menține în siguranță și ce nu. Oamenii au capacitatea de a-și imagina diferite scenarii de câteva sute de ori pe zi, pentru că mintea noastră echivalează situația de incertitudine cu un pericol.

Iată de ce, deseori, avem gânduri catastrofale, personalizăm și facem concluzii pripite. Creierul nostru este gata să facă orice numai să dea un sens lucrurilor care se întâmplă. Așa funcționează creierul, supraestimează pericolul și subestimează abilitatea de a-i face față – totul pentru a supraviețui.

Cercetătorii britanici susțin că creierul nostru are nevoie să știe care este rezultatul final. De exemplu, suntem mai calmi anticipând durerea, decât incertitudinea, pentru că durerea este ceva ce ne putem imagina. Participanții unui studiu care știau că vor fi electrocutați, erau mai calmi și mai puțin agitați, decât cei cărora li se spuneau că au doar 50% probabilitatea de a fi electrocutați.

Incertitudinea la locul de muncă afectează mai mult starea fizică și emoțională a unei persoane decât pierderea locului de muncă.

Ce puteți face:

1. Practicați toleranța la incertitudine

Persoanele care au o toleranța mai mică la frustrare și la incertitudine, manifestă un nivel ridicat al stării de neliniște. Soluția este să învățați în mod gradual să faceți față incertitudinii în viața de zi cu zi prin diminuarea comportamentelor care au la baza nevoii de control. De exemplu: amânați pentru câteva ore verificarea rețelelor de socializare, nu verificați datele meteo înainte a ieși din casă sau nu reveniți cu câteva sunete pentru a verifica comanda pentru livrare.

2. Confruntați paradoxul anxietății

Anxietatea crește proporțional cu decizia de a scapă de ea. Carl Jung menționa că „Ce încerci să reziști persistă”. De regulă, persoanele încearcă să facă față anxietății prin consumul de alcool, mâncare sau vizionarea Netflix-ului în mod excesiv. Chiar dacă pentru moment disconfortul dispare, acestea sunt strategii distructive care, dacă sunt folosite pe termen îndelungat au consecințe negative. În loc să blocăm emoțiile și senzațiile fizice legate de anxietate, putem să o acceptăm ca parte din experiența umană. Ar părea paradoxal, dar atunci când ne concentrăm atenția asupra părților corpului în care resimțim tensiune prin a-i da o formă sau o culoare, anxietatea dispare.

3. Reajustați-vă prioritățile

Atunci când simțim că propria noastră sănătate este pusă în pericol, aceasta declanșează una din fricile de bază: frica de moarte. În aceste momente, crește tensiunea, devenim hipersensibili și focusați pe orice potențial simptom de boală. Încercați să vă conectați la scopul vieții și la sursele care vă oferă sens, fie spiritual, legat de persoanele dragi, fie material, luptând pentru o cauză. Acum aveți șansa să lucrați la ceva ce vă doreați de mult, dar nu aveați suficient timp. Atunci când avem un obiectiv în față putem depăși orice incertitudine.

4. Nu subestimați reziliența umană

După cum am menționat mai devreme, creierul nostru gândește automat negativ, iată de ce în situație de criză prima reacție este: cum voi face fața situației dacă grădinițele și școlile sunt închise? Cum voi supraviețui dacă nu voi primi salariu? Mintea umană este cea mai bună în a prezice tot ce e mai rău și aceasta, de fapt, este o eroare de gândire. Persoanele tind să supraestimeze evenimentele și efectele negative și să subestimează modalitatea de a face față situațiilor dificile. Este important să fim conștienți că reziliența este parte din noi și ne ajută să depășim situații dificile.

5. Puneți accent pe grija față de sine

Sunt sigură că ați auzit de nenumărate ori cât de important este somnul suficient și calitativ, activitățile fizice zilnice, alimentația echilibrată, relațiile armonioase cu cei dragi și strategiile constructive de a face față stresului: meditații, tehnici de respirație și relaxare. Toate împreună contribuie la creșterea și menținerea sistemului imunitar. La fel de importante sunt activitățile care vă reîncarcă emoțional și vă oferă o puternică satisfacție. Când v-ați permis să vă răsfățați ultima dată? Poate e momentul să repetați?

Dacă ați pus în practică sugestiile de mai sus și oricum resimțiți un sentiment de neajutorare și disperare puteți apela la ajutor specializat pentru a face față acestei perioade complicate.

 

La Inceput