De ce fumătorii și consumatorii de țigări electronice riscă să facă forme grave de COVID19

În plus, există suficiente probe că și emanările țigării electronice sunt la fel de nocive pentru aparatul respirator. Află în continuare care este mecanismul prin care aparatul respirator este afectat de fumul de țigară și de ce fumătorii fac mai frecvent forme grave de COVID-19.

Cum influențează fumatul funcția plămânilor și imunitatea

În rezultatul fumatului plămânii se schimbă considerabil. În primul rând, plămânii fumătorilor secretă mai mult mucus de o vâscozitate înaltă care este mai greu eliminat din plămâni. Iată de ce aparatul respirator al fumătorilor este mai expus unui șir de infecții. Și perișorii subțiri din tractul respirator, denumiți cili, care protejează împotriva impurităților și particulelor inspirate sunt distruși, iar sistemul respirator devine mult mai vulnerabil.

Fumul de tutun provoacă inflamația căilor respiratorii, iar țesutul fibros ce rezultă din aceste procese lezează membranele prin care oxigenul este transportat în circuitul sanguin.

Atât fumătorii activi, cât și cei pasivi riscă să dezvolte un șir de maladii respiratorii, printre care se numără astmul bronșic, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) și cancerul pulmonar – boli ce determină un risc mai mare de a dezvolta o infecție severă cu COVID-19.

Fumatul slăbește și imunitatea prin inhibarea de către substanțele chimice din țigară a activității diferitor tipuri de celule imune. Aceleași substanțe pot și viceversa, activiza în exces sistemul imun, determinând un efect inflamator cu lezarea ulterioară a mai multor țesuturi și dezvoltarea unor boli cronice, precum diabetul și BPOC.  

Tabagismul predispune la infecțiile respiratorii

Fumătorii au un risc de 2-4 ori mai mare de a face infecții cu pneumococi, meningită, gripă și tuberculoză comparativ cu nefumătorii. Acest risc, alături de mișcările repetate spre față efectuate de fumători, dar și utilizarea aceluiași muștiuc de narghilea în timpul fumatului, reprezintă riscuri sporite de infecții severe cu noul coronavirus a fumătorilor.

Conform datelor OMS, probele științifice denotă că fumătorii sunt mai predispuși riscului de a dezvolta forme severe de COVID-19 și de a evolua letal prin această boală.

Potrivit unui studiu efectuat în China la începutul pandemiei, din numărul total al pacienților fumători infectați cu noul coronavirus 12,4% au decedat comparativ cu 4,7% dintre pacienții nefumători. De asemenea, 21,2% dintre cei fumători au dezvoltat o formă gravă a bolii, comparativ cu 14,5% din cei nefumători.

Țigara electronică este la fel de nocivă

Studiile demonstrează că utilizatorii țigărilor electronice au compromisă funcția respiratorie, cea cardiovasculară și rezistența imună.  Astfel, aceștia sunt mult mai expuși să facă infecții grave cu COVID-19 comparativ cu cei nefumători. Iată de ce organismele de protecție a sănătății și alte instanțe supreme avertizează populația să se abțină de la consumul țigărilor electronice, în special pe timpul pandemiei actuale.

Deși relația directă dintre consumul de țigări electronice și contractarea noului coronavirus sau evoluția gravă a acestei afecțiuni nu a fost deocamdată stabilită, acest tip de dispozitive reprezintă un pericol pentru sănătate, astfel încât  este justificată îngrijorarea că la contractarea infecției de COVID-19 acești pacienți se află la un mai mare risc de a evolua cu forme grave.

Renunțarea la deprinderile nocive este soluția de bază

În contextul luptei continue cu noul coronavirus și riscul iminent pentru formele severe ale bolii, cea mai bună soluție de prevenire a afecțiunilor severe este de a renunța la fumatul atât a țigărilor simple, cât și a celor electronice.

La scurt timp după abandonarea fumatului se îmbunătățește funcția plămânilor, a sistemului cardiovascular și a răspunsului imun al organismului. Drept rezultat, forța de luptă a organismului cu noul coronavirus crește considerabil.

Sănătate să aveți!

Sursa foto: 
nbcnews.com
La Inceput