Imunitatea colectivă față de infecții – cât de importantă este și în ce situații poate fi atinsă

Imunitatea colectivă reprezintă punctul în care populația dintr-o regiune este suficient de imună față de o boală pentru a-i preveni circulația. Acest termen a fost utilizat pentru prima dată în anul 1923 de către cercetătorii de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie pentru a descrie modul în care un grup de animale (în acel caz, șoareci) ar putea deveni imun la o boală, chiar dacă nu toți membrii acestuia au fost imunizați. Află în continuare de ce este importantă imunitatea colectivă și cum poate fi atinsă aceasta într-o populație, inclusiv în contextul actualei pandemii.

Imunizarea aplicată pe larg într-o populație este cea mai bună modalitate pentru a atinge imunitatea colectivă. „Întregul concept al imunității colective începe cu întrebarea – câți membri ai societății trebuie vaccinați pentru a eradica o boală?”, se întreabă Paul Hunter, profesor în cadrul Universității Angliei de Est din Marea Britanie și membru al Comitetului de prevenire a bolilor infecțioase din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Însă atingerea imunității colective este uneori mai dificilă și nu este mereu posibilă, în special atunci când vine vorba de infecția cu noul coronavirus, COVID-19, împotriva căruia nu există deocamdată un vaccin.

„Imunitatea colectivă implică un șir de factori pe lângă infectarea cu însuși virusul”, a declarat Gregory Poland, director al grupului de cercetare al Mayo Clinic.

Cum poate fi atinsă imunitatea colectivă

Atunci când savanții vorbesc despre imunitatea colectivă, acest fapt implică aproape mereu procesul de vaccinare. Cu toate acestea, există și o altă cale de atingere a imunității colective.

Aceasta se petrece atunci când agentul patogen în cauză produce o imunitate de lungă durată în rândul celor recuperați, după infectare în urma circulației nestingherite în rândul populației. Drept urmare, infectarea populației va crește exponențial iar apoi curba se va aplatiza și va dispare, deoarece tot mai multe persoane vor fi infectate, se vor recupera și vor deveni imune la agentul patogen în cauză.

Cu toate acestea, ultima metodă este mai puțin fiabilă dintr-un șir de motive. În primul rând, această metodă funcționează doar în cazul colectivităților închise, în care nu există imigrație și, respectiv, „hrană nouă” pentru acest agent patogen. Potrivit lui Hunter, chiar și societățile închise nu sunt lipsite de riscuri, deoarece copiii nu se nasc cu imunitate.

„Multiple boli, pe care așteptăm să le eradicăm datorită imunității colective rămân în preajma noastră, deoarece în permanență se nasc oameni, iar acest lucru contribuie la menținerea agentului patogen în viață”, a mai punctat acesta.

În al doilea rând, imunitatea colectivă obținută prin infectare poate fi atinsă, dacă un număr considerabil de membri ai societății contractează boala. Acesta nu este cazul infecției COVID-19, potrivit datelor din țările europene și a studiului din Spania publicat în luna iulie în revista medicală The Lancet. Cifrele sugerează că în pofida pierderilor colosale, noul coronavirus a afectat doar o mică parte a populației, care este mult sub pragul necesar pentru atingerea imunității colective.

„Suedezii au avut multe infectări și multe decese, însă nu au atins imunitatea colectivă. La fel și spaniolii și italienii care nu au atins imunitatea colectivă, iar cercetările au constatat că imunitatea în aceste populații este de doar 15%”, a declarat Gregory Poland.

Cu atât mai mult, că în acest moment tot mai des se vorbește despre faptul că reinfectarea cu COVID19 este posibilă, ceea ce înseamnă că anticorpii obținuți după infectare sunt de scurtă durată.

Imunitatea colectivă nu funcționează mereu

Ingredientele necesare pentru imunitatea colectivă sunt bine cunoscute: o boală care să garanteze o imunitate robustă și o răspândire, în mare parte, asimptomatică.

Imunitatea robustă este necesară pentru siguranța că cei care devin imuni rămân în asemenea stare suficient timp pentru a permite agentului patogen să moară și să dispară. Îmbolnăvirea asimptomatică este, de asemenea, utilă, deoarece semnifică o susceptibilitate mai mică pentru decese în timp ce populația este în așteptarea atingerii imunității colective, crescând probabilitatea unui număr suficient de supraviețuitori pentru a determina apariția acestui fenomen în societate.

Cu toate acestea, unele boli cu un potențial mare pentru imunitate colectivă nu pot atinge acest obiectiv. De exemplu, varicela, nu a fost eliminată în totalitate din populație, deși în lume vaccinul împotriva infecției este inclus în programele de imunizare obligatorii. Acest lucru se explică prin faptul că virusul se află în stare latentă în sistemul nervos al celui infectat chiar și după ce omul a trecut prin boală, s-a recuperat și a devenit imun față de ea. Pe măsură ce persoanele infectate îmbătrânesc, sistemul imun al acestora slăbește, iar virusul latent se reactivează provocând Zona Zoster, care poate, la rândul său, provoca, de exemplu, varicela în rândul altor membri ai societății.

„Am putea atinge imunitatea colectivă pentru varicelă pe o insulă îndepărtată, însă, odată cu îmbătrânirea populației virusul se reactivează provocând Zona Zoster, iar drept consecință toți copiii din anturajul bătrânilor se îmbolnăvesc de varicelă. Astfel, în așteptarea imunității colective considerăm că virusul a murit, însă acesta doar așteaptă să revină în plină forță”, a explicat Hunter.

Un fenomen asemănător, potrivit OMS, poate fi observat în cazul bacilului tuberculozei.

Imunitatea indusă de vaccinare poate, de asemenea, asigura o imunitate de scurtă durată în rândul populației. Tusea convulsivă și oreionul au reapărut  recent, la mult timp după ce a fost declarată învingerea acestora prin intermediul programelor de vaccinare. Și în timp ce ignorarea imunizării este un factor, focarele au fost provocate, inclusiv, de pierderea eficacității vaccinurilor în timp. „În ultimii ani am avut atât focare de tuse convulsivă, cât și de oreion, iar acestea au rezultat în primul rând din scăderea imunității în timp", a adăugat Poland.

Este posibilă atingerea imunității colective în cazul COVID-19?

Odată cu descoperirea și implementarea vaccinului împotriva COVID-19 este posibil să atingem imunitatea colectivă și să punem capăt pandemiei actuale. Cu toate acestea, vaccinarea sezonieră va fi de folos odată ce va fi demonstrat, pe modelul pacienților recuperați, că imunitatea împotriva SARS-CoV-2 durează de la câteva luni la câțiva ani.

„Acum știm că anticorpii împotriva SARS, MERS și alte coronavirusuri sunt imposibil de a fi depistați peste 2 sau 3 ani după suportarea infecției, iar acest fapt nu este surprinzător. Ideea că voi obține imunitate permanentă ca în cazul poliomielitei, rujeolei, rubeolei și variolei pur și simplu nu este adevărată pentru această situație”, a mai declarat Poland.

Fără obținerea unui vaccin COVID-19 nu putem atinge în mod natural imunitate colectivă, deoarece numărul infectărilor este, chiar și acum, mai mic decât este necesar. Studiile spaniole sugerează că mai puțin de 10% din populația țării a fost infectată până în acest moment. Potrivit lui Hunter, este nevoie de 10-15 ori mai multe infectări și decese pentru a atinge imunitatea colectivă. Pentru aceasta sunt necesare luni sau chiar ani, perioadă în care persoanele care s-au recuperat după noul coronavirus, riscă să-și piardă imunitatea, setând un nou ciclu al reinfectărilor și a pierderilor de vieți omenești.

În această ordine de idei, specialiștii concluzionează că și în cazul unei pandemii absolut dezastruoase, în care pierderile de vieți omenești și cele economice vor fi colosale, este posibil că imunitatea colectivă împotriva COVID-19 să nu fie posibil de obținut pe cale naturală, prin simple infectări ale membrilor societății.

Ai grijă de tine și de sănătatea celor din jur – poartă mască, păstrează distanța socială și fii precaut chiar dacă ai trecut deja prin această infecție.

Sănătate să aveți!

Sursa foto: 
aspioneer.com
Sursa: 

livescience.com

La Inceput