COVID-19: Topul locurilor cu cel mai înalt risc de infectare cu COVID19, pe care ar trebui să le eviți

Majoritatea cazurilor înregistrate zilnic în Moldova sunt de transmitere locală sau comunitară, ceea ce înseamnă că infectarea se întâmplă, de cele mai dese ori, în locurile publice și aglomerate, deși există și cazuri în care se cunoaște cu exactitate sursa de infectare. Pentru că infectările cu COVID-19 sunt în creștere și ne dorim să rămâi în siguranță, ți-am pregătit în continuare un TOP al locurilor cu cel mai înalt risc de infectare, pe care ar trebui să le eviți. În cazul în care acest lucru este imposibil, găsești la finalul articolului un șir de măsuri care te vor ajuta să rămâi în siguranță chiar și atunci când le vizitezi.

Un infografic care clasifică locurile publice și activitățile desfășurate în funcție de risc

Cercetători de la trei instituții de învățământ din SUA – Școala de Medicină Perelman a Universității din Pensilvania, Universitatea George Washington și Universitatea George Mason, au realizat un infografic cu denumirea „Indexul de risc pentru COVID-19”  în care au relatat factorii ce determină riscul infectării cu noul coronavirus și au clasificat locurile publice de la cele cu risc minim până la cele cu un risc major.

Potrivit cercetătorilor Ezekiel J. Emanuel, James P. Philips și Saskia Popescu citați de Business Insider, oamenii se străduie în mod continuu să înțeleagă dinamica riscurilor de infectare cu noul coronavirus. Potrivit infograficului realizat, riscul expunerii la COVID-19 variază în funcție de patru factori-cheie:

- Spațiu închis;

- Durata interacțiunii;

- Mulțimea (densitatea populației și imposibilitatea respectării distanței sociale);

- Exhalarea forțată  - tuse, strănut, strigat, cântat.

Clasificarea locurilor și activităților desfășurate în spațiul public

Urmăriți în continuare locurile și activitățile publice clasificate în funcție de risc (de la mic la mare) și după culori (de la verde la roșu):

Risc mic (verde închis):

- Aflarea acasă – de unul singur sau cu membrii familiei;

- Cumpărarea alimentelor, cafelei sau a patiseriei „la pachet”;

- Alergatul sau mersul cu bicicleta de unul singur sau cu o altă persoană. Cu toate acestea, există riscul contactului apropiat și imposibilitatea distanțării sociale;

- Picnic în aer liber sau luarea mesei la terasă sau balcon cu persoane străine, dar cu menținerea distanței sociale. Riscurile în acest caz se exprimă prin activități potențiale care impun lipsa distanței sociale.

Risc mic sau mediu (verde deschis):

- Practicarea sportului la distanță în exterior (de exemplu, tenis sau golf);

- Cumpărături alimentare – riscurile în acest caz se rezumă la spațiul închis, contact apropiat și atingerea frecventă a suprafețelor;

- Alte cumpărături – riscurile sunt manifestate prin spațiul închis, contactul apropiat și un potențial de adunare masivă a oamenilor.

Risc mediu (galben):

- Vizitarea departamentului de urgențe în cadrul spitalelor cu riscul de aflare în spațiu închis și de adunare masivă a persoanelor;

- Vizitarea medicului în secțiile ambulatorii – riscurile sunt spațiul închis, un potențial de adunare în masă a oamenilor, contactul apropiat și o posibilă renunțare la purtarea măștii;

- Programarea la medicul stomatolog cu riscul spațiului închis, contactului apropiat și a lipsei măștii de protecție individuală;

- Apelarea la serviciul de taxi sau împărțirea unei mașini cu alți oameni străini – riscurile variază în funcție de frecvența dezinfecției spațiului, durata călătoriei și a numărului de pasageri;

- Luarea mesei în spațiile deschise ale restaurantelor – riscurile fiind contactul apropiat, adunarea potențială a persoanelor în grupuri mari, imposibilitatea purtării măștii în timpul mesei.

- Vizitarea muzeelor – riscurile sunt aflarea în spațiu închis, contact potențial apropiat, adunarea în masă a oamenilor.

Risc mediu sau înalt (oranj):

- Antrenarea în cadrul sălilor de sport – riscul de aflare în spații închise, contactul apropiat cu alte persoane, atingerea frecventă a suprafețelor, dificultatea de purtare a măștii de protecție, frecvența înaltă a respirațiilor;

- Vizitarea frizeriilor, saloanelor de înfrumusețare și a barber-shop-urilor – contactul apropiat cu cei din jur, dificultatea de purtare a măștii de protecție individuală;

- Lucrul în oficiu – aflarea îndelungată în spațiu închis, atingerea frecventă a suprafețelor, contactul apropiat cu alte persoane și o potențială îngrămădire a oamenilor;

- Luarea mesei în spații închise – contactul apropiat cu cei din jur și dificultatea purtării măștii în timpul mesei.

Risc ÎNALT (ROȘU):

- Petreceri în spațiu închis – pe lângă riscul aflării îndelungate în spațiu închis și contactul apropiat, mai există riscul pierderii controlului din cauza servirii băuturilor alcoolice și împărțirea aceluiași dispozitiv pentru narghilea;

- Barurile și cluburile de noapte – aflarea îndelungată în contact apropiat în spații închise, frecvența respiratorie înaltă și forțarea vocii;

- Practicarea sporturilor de contact, precum fotbalul și baschetul – riscul respirațiilor frecvente și imposibilitatea purtării măștii de protecție individuală;

- Utilizarea transportului public – adunarea persoanelor în spațiu închis, contact îndelungat și atingerea frecventă a suprafețelor;

- Călătoria cu avionul – aflarea îndelungată în spații închise, aglomerare și atingerea frecventă a suprafețelor;

- Participarea la slujbe bisericești – dificultatea purtării măștii de protecție, forțarea vocii și aflarea îndelungată în spații închise;

- Participarea la concerte, vizite la cinema și teatru – atingerea frecventă a suprafețelor, adunarea oamenilor și aflarea în spații închise pentru o perioadă îndelungată;

- Vizionarea meciurilor și a competițiilor sportive – contactul îndelungat apropiat între oameni, forțarea vocii și dificultatea purtării măștilor de protecție.

Cum să reduci riscul infectării dacă ești nevoit să vizitezi aceste locuri publice?

- Pentru riscul mic: Dacă mergi la plimbare sau cu bicicleta alături de un prieten, menține distanța socială de un metru. Procedează la fel dacă iai masa într-un spațiu deschis și evită atingerea obiectelor precum meniul.

- Pentru riscul mic sau mediu: La picnic păstrează distanța socială, rămâi în grupuri mici, poartă mască și nu împărți ustensilele cu cei din jur. Pe plajă nu sta în același loc, mișcă-te constant, iar în bazin păstrează distanța și evită aflarea îndelungată în cabinele de schimb.

- Pentru riscul mediu: În saloanele de înfrumusețare poartă mască și roagă personalul să mențină o igienă corespunzătoare a mâinilor. Dacă nu ai vreo urgență, evită programarea la stomatolog;

- Pentru riscul mediu sau înalt: La sală dezinfectează echipamentul înainte și după utilizare, poartă mască și menține distanța socială. Luând masa sau lucrând în oficiu poartă mască de protecție și menține distanța socială.

- Pentru riscul înalt: În cazul petrecerilor în spațiu închis menține distanța socială, poartă mască, iar după posibilitate optează pentru ieșirea în spații deschise.

Reține! De fiecare dată când vizitezi locurile publice din zonele galbenă, oranj sau roșie, ia aminte că nu toate persoanele din jur sunt la fel de precaute ca și tine.

Sănătate să aveți! 

Sursa foto: 
businessinsider.com
Sursa: 

businessinsider.com

La Inceput