Ouăle pascale – reguli de vopsire, ce coloranți să utilizezi și pe care să-i eviți

În Joia Mare, după cum zice tradiția și cere obiceiul, se vopsesc ouăle. Deși bunicii noștri obișnuiau să folosească ingredientele naturale și experimentau în fel și chip pentru a obține culori cât mai vii, gospodinele de azi nu mai au bătăi de cap și optează adesea pentru un colorant artificial, abțibilduri sau alte trucuri descoperite în mediul online. V-am pregătit în continuare câteva reguli care vă vor ușura procesul de vopsire a ouălor, dar și o listă a coloranților, pe care să îi evitați cu precădere la cumpărături. În schimb, venim cu trei coloranți naturali, care vă vor face ouăle frumoase fără prea mari investiții de timp și un risc minim pentru sănătate.

Câteva reguli de vopsire a ouălor

Este foarte importantă colectarea, alegerea și depozitarea ouălor până la vopsire. Aflați cum trebuie parcurse aceste etape și ce zice legislația în vigoare. 

Pentru procesul de vopsire v-am pregătit următoarele sfaturi:

  • Pentru a o bține o culoare cât mai uniformă, inițial e necesară spălarea și degresarea ouălor. Pentru spălare poate fi utilizată apa cu săpun, iar în calitate de degresant – alcoolul etilic de 70%. Important este ca acest proces să fie realizat în imediata apropiere de vopsire, pentru că în urma acestuia are loc distrugerea stratului lipidic care protejează ouăle de alterare.
  • Ouăle trebuie fierte doar după ce au stat suficient timp la temperatura camerei și nu au suprafața prea rece. În acest fel coaja va rămâne integră în urma fierberii.
  • E mai bine să fierbeți ouăle cu adaos de sare – aproximativ o lingură la 1-1,5 pahare de apă.
  • Pentru un aspect frumos și lucios, după fierbere și vopsire, ouăle trebuie unse cu puțin ulei, iar apoi șterse cu o fâșie de bumbac.

Coloranții artificiali de la raft

Comercializați cu diferite denumiri – fie importate, fie autohtone, coloranții pentru ouă sunt aceiași în toate produsele. Pentru că unii dintre aceștia au și efecte adverse severe, e bine să știm ce alegem la raft, citind numărul care urmează litera E pe ambalaj.

Coloranții inofensivi

E100 (curcumina) și E140 (clorofila) – aditivii care vor colora ouăle în roșu în primul caz și în albastru deschis – în cel de al doilea. Acești coloranți sunt inofensivi și total comestibili. Și carminul E120 este considerat un colorant inofensiv, obținut din sarea de aluminiu a acidului carminic, care este produs de unele insecte cum ar fi coșenila roșie și coșenila poloneză. Totuși, pentru unele persoane este posibilă manifestarea reacțiilor alergice odată cu ingestia sau contactul direct cu pielea.

Coloranți cu posibile efecte adverse

Culoarea roșie poate fi generată și de coloranți precum Е122, Е124 și Е128.

E 122 (azorubina sau carmuazina) – colorant pe care îl puteți găsi în vopselele importate din Rusia. Persoanele care au o sensibilitate sporită la aspirină, ar fi bine să evite acest colorant.

E124 și E128 sunt coloranți interziși de Uniunea Europeană, astfel încât conțin colorantul cancerigen – anilina.

Galbenul poate fi obținut cu ajutorul E 102, sau tartrazină, care are o reputație nefavorabilă atât în Rusia, cât și în țările europene.

Verde și albastru este obținut cu ajutorul E132, sau indigocarminul sintetic, care provoacă spasme bronșice la bolnavii care suferă de astm bronșic, iar la cei alergici – reacții severe, precum șocul anafilactic. Aceleași reacții poate provoca și E133 sau „albastrul strălucitor”.

Și verdele E 142, care este interzis în Canada, Norvegia și Japonia poate cauza efecte alergice severe.

Principalele probleme cu care vă puteți confrunta, utilizând coloranții sintetici sunt:

  • Hiperactivitatea și neliniștea copiilor
  • Concentrarea dificilă, dificultăți de realizare a temelor pentru acasă
  • Schimbări imprevizibile de dispoziție

Disbalanța microflorei intestinale, reacții fals alergice. Aflați mai multe despre reacțiile alergice, inclusiv la coloranții alimentari

 Da sau ba pentru coloranții sintetici?

Deși coaja oului reprezintă partea necomestibilă, care apără oul, iar înăuntrul lui nu va nimeri nimic din mediul exterior, nu este deloc așa. Coaja este înzestrată cu pori (care, de altfel, devin mai largi odată cu învechirea oului) și astfel permite oricărui colorant să pătrundă înăuntru. Chiar dacă albușul oului a rămas alb, acest lucru nu garantează inofensivitatea lui.

În acest caz, ar fi bine să renunțăm la coloranții sintetici cu efecte adverse, să îi alegem pe cei inofensivi sau naturali. Să lăsăm coloranții artificiali doar pentru decor, iar ouăle vopsite astfel să nu le mâncăm, îndeosebi în cazul copiilor, persoanelor alergice sau a celor care suferă de astmul bronșic.

3 idei pentru vopsirea rapidă și inofensivă a ouălor

În mediul online sunt o mulțime de modalități de a vopsi ouăle utilizând coloranți naturali, însă unele dintre acestea (sucul de sfeclă, varza roșie, sucul de struguri, ceaiul sau cafeaua) sunt modalități care consumă prea mult timp, fiind necesare ore în șir pentru a obține culoarea dorită. V-am pregătit mai jos 3 modalități simple, care nu vor răpi prea mult din timpul vostru prețios.

Coji de ceapă

Cea mai populară și bine cunoscută modalitate de vopsire a ouălor, se realizează parcurgând următoarele etape:

  • Cojile de ceapă se spală, apoi se așează într-un castron și se toarnă apă rece deasupra și se fierbe la foc lent 30-40 de minute
  • După expirarea timpului, focul se stinge, iar amestecul se lasă în castron pentru aproximativ o oră
  • Fiertura obținută se filtrează de coji și se sărează
  • Ouăle scoase în prealabil de la frigider (cu 1-2 ore) se fierb timp de 7-10 minute în soluția clară
  • Ouăle se scot, se pun într-un vas și se răcesc sub apă curgătoare
  • Ouăle gata pregătite se ung cu ulei și se șterg cu o fâșie de bumbac pentru un aspect lucios și uniform

Pentru o culoare intensă, utilizați cojile de la 8-10 cepi și două pahare (400 ml) de apă.

Turmeric (curcuma)

Condimentul-minune poate fi utilizat nu doar în bucate, ci și în calitate de colorant. Iată cea mai rapidă modalitate:

  • Într-un castron se toarnă apă rece, o lingură de oțet de 9% și se pune pe foc. Când apa devine fierbinte, se adaugă 3-4 linguri de turmeric praf.
  • Amestecul se aduce până la fierbere, focul se stinge, iar vasul se acoperă cu un capac și se lasă pentru 30-40 minute.
  • Ouăle aduse la temperatura camerei se plasează în vasul cu colorant și se pun la foc mic, aducându-le până la fierbere timp de 15-30 de minute
  • Ouăle se scot și se răcesc sub apă curgătoare. Dacă doriți o culoare mai intensă, plasați-le înapoi în castron pentru câteva ore, până obțineți culoarea necesară.
  • Uscați și ungeți ouăle cu ulei, apoi ștergeți-le cu o fâșie de bumbac

Spanacul sau urzicile

O culoare verde frumoasă poate fi obținută și din aceste plante de sezon, urmând etapele:

  • Urzicile sau spanacul se spală și se scurg
  • Într-un castron, în apa rece se adaugă o lingură de oțet de 9% și plantele scurse
  • Se pune pe foc și se fierbe timp de 20 de minute
  • Vasul se scoate de pe foc și se lasă pentru o oră
  • Fiertura se filtrează, iar în lichidul obținut se adaugă ouăle aduse la temperatura camerei și se fierb la foc încet timp de 15-30 de minute.
  • Ouăle se scot din vas și se răcesc sub apă rece curgătoare. Pentru o culoare mai intensă, reîntoarceți ouăle în vasul cu fiertură
  • Uscați și ungeți ouăle cu ulei, apoi ștergeți-le cu o fâșie de bumbac

Atenție! Pentru efectul dorit alegeți ouăle cu coaja albă în cazul spanacului, urzicii și turmericului. Pentru o culoare cafenie intensă alegeți ouăle cu coajă portocalie în cazul cojilor de ceapă.

Sănătate să aveți!

Cuvinte cheie: 
Sursa foto: 
broadsheet.com.au
Sursa: 

sekreti-domovodstva.ru, supersadovnik.ru, oum.ru, listofbest.ru

La Inceput