GLIRID® comprimate

 

 

 

comprimate

 

 

Glirid^®

 

 

Glimepiridum

 

 

1 comprimat conţine:

substanţă activă: glimepirid – 2 mg;

excipienţi: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon glicolat de sodiu (tip A), povidonă K30, stearat de magneziu; coloranţi: oxid galben de fier (E 172), indigocarmin (E 132).

 

 

Comprimate.

 

 

Comprimate de culoare verde cu incluziuni, oblongi, plate, cu margini teşite, cu incizie pe ambele părţi, inscripţionate ,,G2” pe o faţă.

 

 

Antidiabetic. Hipoglicemiant oral din grupul sulfonilureeii, A10BB12.

 

 

 

Glirid^® este un remediu antidiabetic din grupul sulfonilureelor şi este activ la administrarea orală. Poate fi administrat în tratamentul diabetului zaharat de tip II. Glirid^® stimulează secreţia insulinei de către celulele beta pancreatice, grăbeşte eliberarea insulinei şi sensibilitatea ţesuturilor periferice la insulină. La fel ca alte preparate sulfonilureice, efectul principal al preparatului este stimularea răspunsului celulelor beta pancreatice la stimularea fiziologică cu glucoză. Glirid^® are şi efect extrapancreatic pronunţat, caracteristic pentru derivaţii sulfonilureici.

Derivaţii sulfonilureici reglează secreţia insulinei prin închiderea canalelor de potasiu sensibili la ATP din membranele celulelor beta. Aceasta conduce la depolarizarea celulelor beta şi la deschiderea canalelor de calciu şi creşterea fluxului de calciu în celulă. Acest mecanism conduce la eliberarea insulinei prin exocitoză. Glirid^® interacţionează activ cu proteinele membranei celulelor beta, care sunt direct dependente de canalele de potasiu sensibile la ATP, dar diferite prin metoda de conjugare a sulfonilureei.

Glimepiridul creşte sensibilitatea ţesuturilor periferice la insulină şi scade captarea insulinei de către celulele hepatice. Captarea glucozei serice de către ţesuturile musculare şi adipoase are loc cu ajutorul unor proteine speciale transportatoare, situate în membranele celulare. Transportarea glucozei în aceste ţesuturi micşorează viteza de transformare a glucozei. Preparatul creşte foarte rapid numărul de celule active transportatoare de glucoză din membranele plasmatice ale celulelor musculare şi adipoase şi, ca rezultat, creşte procesul de stimulare a captării glucozei. Glimepiridul creşte activitatea glucozil-fosfatidil-inozitol-fosfolipazei C specifice, ceea ce corelează cu procesul de lipogeneză şi glicogeneză în unele celule musculare şi adipoase. Preparatul inhibă producerea de glucoză în ficat prin creşterea concentraţiei intracelulare a fructozo- 2,6- bifosfat, care la rândul sau inhibă gluconeogeneza.

La persoanele sănătoase doza minimă eficientă la administrarea orală constituie aproximativ 0,6 mg. Efectul Glirid^® este dependent de doză. În tratamentul cu Glirid^® se păstrează răspunsul fiziologic la efort fizic prin inhibarea secreţiei de insulină. După administrarea cu 30 minute până la masă sau în timpul mesei, efectul terapeutic este acelaşi. La pacienţii cu diabet zaharat, un control glicemic satisfăcător pe durata zilei poate fi obţinut prin administrarea unei singure prize. Hidroxi-metabolitul glimepiridului conduce la o scădere nesemnificativă, dar relevantă a concentraţiei serice a glucozei, însă acest efect constituie doar o parte foarte mică din efectul general al preparatului. 

În cazul unui răspuns nesatisfăcător în monoterapia cu doze maxime de metformină, în unele studii s-a înregistrat o ameliorare a controlului glicemic, prin adăugarea glimepiridului.

Experienţa în administrarea concomitentă a glimepiridului cu insulina este limitată. În cazul unui răspuns nesatisfăcător a controlului glicemic, pe fondalul tratamentului cu doze maxime de glimepirid, pacienţilor se administrează suplimentar insulină. În două cazuri de terapie combinată rezultatele controlului glicemic erau aceleaşi ca şi în monoterapia cu insulină, însă doza medie de insulină în aceste cazuri era mai mică.

 

 

După administrarea orală biodisponibilitatea glimepiridului constituie 100%. Alimentele nu influenţează absorbţia preparatului, doar puţin scad viteza de absorbţie. Concentraţia serică maximă (C_max) se atinge aproximativ peste 2,5 ore după administrarea orală (în mediu 0,3 µg/ml la administrarea zilnică de 4mg/zi). Dependenţa dozei administrate şi indicii C_max şi AUC (suprafaţa concentraţiei sub curbă în dependenţă de timp) are un caracter liniar.

Glimepiridul are un volum foarte jos de distribuţie (aproape 8,8 l), aproximativ egal cu volumul de distribuţie al albuminei. Preparatul se leagă activ cu proteinele ( >99%) şi are un clearance scăzut (aproape 48 mL/min). Perioada medie dominantă de înjumătăţire constituie 5-8 ore, care se referă la concentraţiile serice în cazul administrărilor multiple ale preparatului. Pentru doze crescute perioada de înjumătăţire creşte uşor. Glimepirid-ul trece bariera placentară şi în concentraţii mici şi bariera hemato-encefalică.

După administrarea dozei unice de glimepirid marcat, în urină se stabileşte 58% din preparatul radioactiv şi 35% în fecale. Nu au fost depistate urme de preparat nemodificat în urină. Atât în urină cât şi în fecale, s-au identificat doi metaboliţi: hidroxi- şi carboxi-derivaţi, care posibil se formează prin metabolizarea preparatului în ficat. Perioada terminală de înjumătățire a acestor metaboliţi constituia de la 3-6 şi 5-6 ore respectiv după administrarea orală a preparatului. La compararea dozelor unice şi multiple (cu frecvenţa de o dată pe zi) nu s-au depistat diferenţe relevante în farmacocinetica preparatului. Schimbarea indicilor farmacocinetici a fost neînsemnată la compararea între subiecţi. Semne de cumulare a preparatului nu au fost înregistrate.

Farmacocinetica preparatului nu depinde de sex şi vârstă (pacienţi tineri şi peste 65 ani). La pacienţii cu clearance-ul creatininei mic a fost semnalată tendinţa spre creştere a clearance-ului glimepiridului şi scăderea concentraţiei lui serice, ceea ce poate fi datorită accelerării excreţiei preparatului deoarece se leagă mai puţin cu proteinele. În consecinţă, s-au observat tulburări ale excreţiei metaboliţilor prin rinichi, totodată cumularea glimepiridului la aceşti pacienţi este puţin probabilă.

Farmacocinetica preparatului nu depinde de vârstă sau sex (pacienţii tineri şi cei peste 65 ani). La pacienţii cu clearance-ul scăzut al creatininei s-a observat o tendinţă spre creşterea clearance-ului glimepiridului şi scăderea concentraţiei serice medii, care poate fi dependentă de excreţia mărită a preparatului, datorită conjugării scăzute cu proteinele. În astfel de cazuri s-a observat o dereglare a excreţiei ambilor metaboliţi prin rinichi, însă cumularea este puţin probabilă. La 5 pacienţi, care nu sufereau de diabet zaharat, dar au suportat intervenţie chirurgicală la căile biliare, indicii farmacocinetici au fost identici cu cei ale persoanelor sănătoase.

 

 

Tratamentul diabetului zaharat non-insulinodependent tip II, atunci când dieta, efortul fizic şi scăderea masei ponderale nu sunt suficiente.

 

 

Se administrează intern.

Succesul tratamentului diabetului zaharat depinde de o dietă ajustată corect, modul activ de viaţă, analize sistematice ale urinei şi sângelui. Doza de Glirid^® se determină în funcţie de concentraţia glucozei în sânge şi urină.

Doza iniţială de Glirid^® constituie 1 mg o dată pe zi. Dacă pe fondalul acestei doze s-a stabilit un control adecvat al glicemiei, atunci această doză va fi stabilită ca doză de susţinere. În caz de necesitate doza nictemerală poate fi mărită. Ajustarea dozei se face treptat, cu intervale de 1-2 săptămâni, ajungând până la 2-3-4 mg sub controlul nivelului glucozei în sânge. Creşterea dozei nictemerale mai mult de 4 mg de glimepirid va avea un efect mai bun doar în undele cazuri, doza maximă recomandată este de 6 mg pe zi. La pacienţii cu controlul nivelului glucozei în sânge nesatisfăcător după tratamentul cu metformină în doză maximă, la necesitate poate fi instituită terapia concomitentă cu glimepirid. În caz de prelungire a tratamentului cu metformină în doze de întreţinere, terapia cu glimepirid se începe cu doze mici – 1 mg şi, în funcţie de controlul metabolic al   glucozei,  se creşte până la doză zilnică maximă. Terapia combinată poate fi instituită numai sub supraveghere medicală strictă. În cazul, când doza nictemerală maximă de glimepirid nu are un efect satisfăcător, se administrează suplimentar insulină. Pe fondalul tratamentului cu doze stabile de glimepirid tratamentul cu insulină se începe cu doza minimă  recomandată şi se creşte treptat în funcţie de nivelul glucozei în sânge. Terapia combinată poate fi instituită numai sub supraveghere medicală strictă. De cele mai multe ori, este suficientă doza nictemerală în priză unică. Această doza se recomandă să fie administrată imediat înaintea, sau în timpul dejunului. În lipsa dejunului – se va administra înainte sau în timpul primei mese principale pe parcursul zilei. Doza omisă nici într-un caz nu se compensează prin creşterea dozei următoare. În cazul, când administrarea a 1 mg de glimepirid pe zi a condus la o reacţie hipoglicemică, preparatul poate fi sistat şi se poate recurge doar la dietă corespunzătoare.  În timpul tratamentului necesitatea utilizării glimepiridului poate să scadă, deoarece ameliorarea controlului nivelului de glucoză în diabet se asociază cu sporirea sensibilităţii la insulină.  Astfel, pentru prevenirea hipoglicemiei, se recomandă micşorarea dozei sau suspendarea preparatului. De asemenea, se va lua în consideraţie necesitatea ajustării dozei, în special când are loc modificarea masei corporale şi a stilului de viaţă a pacientului.

Trecerea pacientului de la alte antidiabetice orale la Glirid^®. În cazul când se trece de la alte preparate hipoglicemiante orale la Glirid^®  se va ţine cont de potenţa acţiunii medicamentului precedent şi timpul de înjumătăţire. În unele cazuri, în special când s-au administrat remediilor antidiabetice orale cu timpul de înjumătăţire prelungit, (de exemplu, clorpropamida), poate aparea necesitatea de a suspenda tratamentul pentru câteva zile pentru evitarea efectului aditiv, care creşte riscul dezvoltării hipoglicemiei. Doza iniţială de glimepirid va constitui 1 mg pe zi (inclusiv cazurile trecerii pacientului de la alt medicament administrat în doză maximă). Creşterea dozei trebuie efectuată treptat în conformitate cu recomandările indicate mai sus.

Trecerea de la tratamentul cu insulină la administrarea Glirid^®. Trecerea la terapia cu Glirid^®  poate fi indicată numai în cazuri speciale pentru pacienţii cu diabet zaharat tipul II, la care metabolismul glucozei este controlat de insulină. Acest transfer poate fi instituit numai sub supraveghere medicală strictă.

 

 

Frecvenţa apariţiei reacţiilor adverse se estimează astfel: "Foarte frecvent" (≥10); frecvent" (de la ≥1/100 până la <1/10); "mai puţin frecvent" (de la ≥1/1000 până la <1/100); "rar" (de la ≥1/10000 până la <1/1000); "foarte rar"(<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).

tulburări hematologice şi limfatice: rare - trombocitopenie, lecopenie, granulocitopenie, agranulocitoză, eritropenie, anemie hemolitică şi pancitopenie (ca rezultat al  mielosupresiei); la întreruperea tratamentului modificările date sunt reversibile.

Tulburări ale sistemului imunitar: foarte rare – vasculită leucocitoclastică, hipersensibilitate uşoară, care poate să treacă în reacţii severe, manifestată prin dispnee, hipotensiune arterială până la şoc; cu frecvenţă necunoscută – reacţii alergice încrucişate cu derivaţi de sulfoniluree, sulfanilamide sau alte substanţe înrudite.

Tulburări metabolice şi de nutriţie: rare – hipoglicemie. Reacţiile hipoglicemiante se pot dezvolta imediat, pot avea un caracter sever şi greu de tratat. Riscul apariţiei astfel de reacţii depinde de factori individuali, precum obişnuinţa alimentară şi doza preparatului.

tulburări vizuale: cu frecvenţă necunoscută – dereglări de vedere tranzitorii, determinate de modificarea de dere tranzitorieilein dispepe cu doze micinivelului glucozei în sânge (în special la începutul tratamentului).

Tulburări gastrointestinale: foarte rare – greaţă, voma, senzaţie de plenitudine epigastrică, meteorism, dureri abdominale şi diaree. Acestea impun foarte rar  sistarea tratamentului.

Tulburări hepatobiliare: cu frecvenţă necunoscută – creşterea concentraţiei serice a enzimelor hepatice; foarte rare – tulburări hepatice (colestază şi icter), hepatită, insuficienţă hepatică.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: cu frecvenţă necunoscută – reacţii de hipersensibilitate, de exemplu prurit, urticarie şi fotosensibilitate.

Investigaţii diagnostice: foarte rare – scăderea nivelului de sodiu în serul sanguin.

 

 

Glirid^® este contraindicat pacienţilor cu următoarele patologii:

În caz de insuficienţa renală sau hepatică severă se va institui terapia cu insulină.

 

 

Creşterea dozelor de glimepirid poate fi însoţită de hipoglicemie, care durează 12-72 ore şi poate să se dezvolte repetat după primul caz tratat. Simptomele supradozării pot lipsi în primele zile după administrarea preparatului. În general, în caz de supradozaj cu glimepirid este necesară spitalizarea pacientului.

Simptome: greaţă, voma, dureri abdominale, dereglări din partea sistemului nervos, cum ar fi agitaţie, tremor, dereglarea vederii, dereglarea coordonării mişcărilor, somnolenţă, comă şi convulsii.

Tratament: împiedicarea absorbţiei preparatului prin vomă indusă, lavaj gastric, administrarea cărbunelui activat (sau altui enterosorbent), sulfat de sodiu. În cazul unui supradozaj sever pacientul va fi spitalizat în secţia de terapie intensivă. Tratamentul se va începe cu administrarea imediată de glucoză 50 ml 50% intravenos, în bolus, după ce se va continua cu perfuzia de soluţie de glucoză de 10%, sub controlul glicemiei. Tratamentul ulterior va avea caracter simptomatic. La copiii micidupă supradozajul accidental cu glimepirid, doza de glucoză administrată se va selecta cu mare precauţie, pentru a nu provoca hiperglicemia. Paralel, se va monitoriza nivelul de glucoză serică.

 

 

Glimepiridul se va administra nemijlocit înainte sau în timpul meselor. În timpul tratamentului cu glimepirid se poate dezvolta hipoglicemia dacă regimul alimentar este neregulat sau, în special, dacă s-a omis o masă. Simptomele hipoglicemiei includ: cefalee, sporirea poftei de mâncare, greaţă, voma, somnolenţă, dereglarea somnului, nelinişte, agresivitate, scăderea atenţiei şi reacţiei, depresia, confuzie mintală, dereglarea vorbirii, vederii, sensibilităţii, tremor, pareze, vertij, afazie, tulburări senzoriale, vertij, fatigabilitate, pierderea autocontrolului, delir, convulsii de geneză centrală, somnolenţa şi dereglarea cunoştinţei până la comă respiraţie superficială şi bradicardia. În afară de aceasta, se pot manifesta reacţii adrenergice: transpiraţie abundentă, anxietate, tahicardie, hipertensiune arterială, palpitaţii, accese de angină pectorală şi aritmii cardiace. Tabloul clinic al accesului grav de hipoglicemie poate mima tabloul unui ictus cerebral. Toate simptomele menţionate de obicei dispar după normalizarea stării glicemice prin administrarea glucozei. Substituenţii de glucoză în acest caz nu au efect. Din experienţa de tratament cu alte preparate sulfonilureice, hipoglicemia poate să apară şi repetat, în pofida măsurilor de prevenire a ei. Hipoglicemia gravă şi prelungită, la care administrarea de glucoză în cantităţi obişnuite are efect temporar, necesită spitalizare. Factorii care favorizează apariţia hipoglicemiei:

În timpul tratamentului cu glimepirid este necesară determinarea sistematică a nivelului glucozei în sânge şi urină; de asemenea se recomandă determinarea concentraţiei  hemoglobinei glicozilate; determinarea formulei sanguine (îndeosebi leucocitele şi trombocitele),  care reflectă activitatea hepatică. Date clinice referitor la utilizarea glimepiridului  în tratamentul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă sau la pacienţii, care sunt supuşi hemodializei, nu există. În caz de accidente (de exemplu traume, intervenţii chirurgicale de urgenţă, infecţii însoţite de febră, etc.), de asemenea la pacienţii cu insuficienţa renală sau hepatică severă poate apărea necesitatea de trecere la tratamentul cu insulină. Tratamentul cu preparate sulfonilureice în caz de deficit al G-6-PDH poate conduce la dezvoltarea anemiei hemolitice. Deoarece glimepiridul este unul din ele, se impune precauţie la administrarea preparatului la pacienţii cu deficit de G-6-PDH, preferând preparatele antidiabetice care nu fac parte din grupul sulfonilueei. Acest preparat conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau deficit sever de lactază nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Date despre eficacitatea şi siguranţa administrării glimepiridului la copii lipsesc.

Niveluri anormale ale glicemiei în timpul sarcinii sunt legate de incidenţa sporită a viciilor înnăscute şi mortalitatea perinatală. De aceea, nivelul glucozei serice trebuie strict monitorizat în timpul sarcinii pentru a preveni tulburări din partea nou-născutului. În aceste cazuri, se recomandă administrarea de insulină pe durata sarcinii. Despre planificarea unei sarcini pacienta va informa medicul în prealabil. Utilizarea glimepiridului în timpul sarcinii este contraindicată. În acest caz este necesară administrarea insulinei. Pacientele care administrează glimepirid şi suspectă sau planifică o sarcină vor informa imediat medicul.

Nu este cunoscut faptul, dacă glimepirid pătrunde în laptele matern. Deoarece alte sulfonilureice pătrund în laptele matern şi pot provoca hipoglicemie la sugari, în timpul tratamentului cu glimepirid alăptarea trebuie întreruptă.

Sub influenţa preparatului la pacienţi se observă scăderea atenţiei, vitezei de reacţie, ca consecinţă a hipo- sau hiperglicemii şi a deteriorării vederii. Acest fapt se va lua în consideraţie de către pacienţii ce activează în sfere potenţial periculoase, ce necesită atenţie sporită şi viteză maximă de reacţie, cum ar fi conducerea autovehiculelor sau manevrarea utilajelor. Pacienţii vor fi sfătuiţi să întreprindă toate măsurile pentru prevenirea hipoglicemiei în timpul conducerii automobilului. Aceasta este foarte important pentru acei pacienţi, care nu sunt apţi de a-şi observa semnele de hipoglicemie sau nu le dau atenţie. De asemenea, aceasta este important pentru pacienţii cu episoade frecvente de hipoglicemie. Trebuie de analizat, dacă este justificată conducerea autovehiculelor şi lucrul cu utilajele în aceste situaţii.

 

 

Administrarea preparatului Glirid^® concomitent cu alte preparate poate determina modificarea eficacităţii şi inofensivităţii acestora. De aceea, oricare alt tratament concomitent cu glimepirid va fi indicat doar cu permisiunea sau la indicaţia medicului. Metabolismul glimepiridului se efectuează cu participarea izoenzimei sistemului citocromului P₄₅₀ 2C9 (CYP2C9). Este cunoscut, că administrarea asociată cu inductorii (de ex. rifampicina) sau inhibitorii (de ex. fluconazolul) al CYP2C9 influenţează metabolismul preparatului. În conformitate cu rezultatele in vivo, sub influenţa fluconazolului, unul dintre cei mai puternici inhibitori ai CYP2C9, AUC al glimepiridului se măreşte aproximativ de 2 ori. Din experienţa administrării glimepiridului şi a altor preparate sulfonilureice, pot fi concluzionate următoarele interacţiuni. Potenţarea efectului hipoglicemic şi ca consecinţă posibilitatea dezvoltării hipoglicemiei se observă în cazul tratamentului concomitent cu astfel de medicamente ca:

Diminuarea efectului hipoglicemic şi, ca consecinţă, posibilitatea dezvoltării hiperglicemiei se observă în cazul tratamentului concomitent cu astfel de medicamente ca:

Antagoniştii H₂-histaminici, clonidina şi rezerpina pot atât potenţa, cât şi inhiba efectul hipoglicemiant al glimepiridului. În asociere cu simpatoliticele, inclusiv β-adrenoblocantele, clonidina, guanetidina şi rezerpina are loc diminuarea sau dispariţia provocării adrenergice a hipoglicemiei. Abuzul cronic sau sporadic de alcool poate în mod imprevizibil potenţează sau inhibă acţiunea  hipoglicemiantă a glimepiridului. Se poate înregistra potenţarea sau diminuarea efectelor derivaţiilor cumarinici.

 

 

Comprimate 2 mg. Câte 10 comprimate în blister; câte 3 blistere împreună cu instrucţiunea de administrare în cutie de carton.

 

 

A se păstra la temperatura sub 25 ºC, în ambalajul original.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!

 

 

2 ani.

A nu se utiliza după data de expirare, indicată pe ambalaj.

 

 

Cu prescripţie medicală.

 

 

August 2013

 

 

Sandoz Pharmaceuticals d.d, Slovenia

 

 

Lek S.A.,

16, Podlipie str., 95-010 Strykow, Polonia.