RREZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
Certificat de înregistrare a medicamentului – nr.15458 din 02.07.2010, nr.15459 din 02.07.2010
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Dalacin C 150 mg capsule
Dalacin C 300 mg capsule
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Dalacin C 150 mg capsule
Fiecare capsulă conţine 150 mg clindamicină, sub formă de clorhidrat de clindamicină 177,515 mg.
Excipienţi: lactoză monohidrat până la 440 mg.
Dalacin C 300 mg capsule
Fiecare capsulă conţine 300 mg clindamicină, sub formă de clorhidrat de clindamicină 355,03 mg.
Excipienţi: lactoză monohidrat până la 650 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Dalacin C 150 mg capsule
Capsule gelatinoase tari, numărul 1, de culoare albă, inscripţionate cu „Clin 150” şi „Pfizer”, conţinând o pulbere albă.
Dalacin C 300 mg capsule
Capsule gelatinoase tari, numărul 0, de culoare albă, inscripţionate cu „Clin 300” şi „Pfizer”, conţinând o pulbere albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Clindamicina s-a dovedit eficace în tratamentul următoarelor infecţii cauzate de bacterii anaerobe sensibile, tulpini sensibile ale bacteriilor aerobe Gram pozitive precum streptococi, stafilococi şi pneumococi, precum şi tulpini sensibile de
Chlamydia trachomatis:
- Infecţii ale căilor respiratorii superioare, ce includ: amigdalită, faringită, sinuzită, otită medie şi scarlatină.
- Infecţii ale căilor respiratorii inferioare, ce includ: bronşită, pneumonie, empiem şi abces pulmonar.
2
- Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, ce includ: acnee, furunculoză, celulită, impetigo, abcese şi infecţii ale plăgilor. În ceea ce priveşte infecţiile specifice ale pielii şi ţesuturilor moi, cum ar fi erizipelul şi panariţiul, este evident răspunsul terapeutic foarte bun la tratamentul cu clindamicină.
- Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor, ce includ: osteomielită şi artrită septică.
- Infecţii ginecologice, ce includ: endometrită, celulită, infecţii ale fundului de sac vaginal şi abcese tubo-ovariene, salpingită şi boală inflamatorie pelvină, administrat în asociere cu un antibiotic adecvat ce include în spectrul său de activitate speciile aerobe Gram negative. În cazul cervicitei cauzate de Chlamydia trachomatis, administrarea clindamicinei în monoterapie s-a dovedit eficace în ceea ce priveşte eradicarea microogranismului.
- Infecţii intra-abdominale, ce includ: peritonită şi abcese abdominale, administrată în asociere cu un antibiotic adecvat ce include în spectrul său de activitate speciile aerobe Gram negative.
- Septicemie şi endocardită: eficacitatea clindamicinei în tratamentul cazurilor selecţionate de endocardită a fost documentată atunci când clindamicina s-a dovedit a avea efect batericid asupra microorganismului ce a cauzat infecţia în urma testării in vitro a concentraţiilor plasmatice ce sunt obţinute în mod adecvat.
- Infecţii dentare, precum abcesele periodontale şi periodontita.
- Encefalita cauzată de Toxoplasma la pacienţii cu SIDA; la pacienţii ce nu au tolerat tratamentul convenţional, clindamicina s-a dovedit eficace, administrată în asociere cu pirimetamina.
- Pneumonie cu Pneumocystis jiroveci (clasificat anterior ca Pneumocystis carinii) la pacienţii cu SIDA; la pacienţii care nu au tolerat sau care nu răspund în mod adecvat la tratamentul convenţional, clindamicina poate fi utilizată în asociere cu primachina.
- Malarie, inclusiv în infecţiile cauzate de tulpinile multirezistente de Plasmodium falciparum, administrată în asociere cu chinină sau clorochină.
- Profilaxia endocarditei la pacienţii cu hipersensibilitate/alergie la peniciline.
- Profilaxia infecţiilor în cadrul intervenţiilor chirurgicale la nivelul capului şi gâtului.
Sensibilitatea in vitro la clindamicină a fost demonstrată pentru următoarele microorganisme: B. melaninogenicus, B. disiens, B. bivius, Peptostreptococcus spp., G. vaginalis, M. mulieris, M. curtisii şi Mycoplasma hominis.
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrarea la adulţi
În infecţiile moderate doza zilnică recomandată este de 600-1800 mg, administrate fracţionat în 2, 3 sau 4 doze egale.
În infecţiile severe doza zilnică recomandată este de 1200-1800 mg, administrate fracţionat în 2, 3 sau 4 doze egale.
Pentru a evita posibilitatea de producere a iritaţiei esofagiene, capsulele ce conţin clorhidrat de clindamicină trebuie administrate cu un pahar cu apă.
Administrarea la copii (vârsta mai mare de 6 ani)
Pentru a evita posibilitatea de producere a iritaţiei esofagiene, capsulele ce conţin clorhidrat de clindamicină trebuie administrate cu un pahar cu apă.
Doza zilnică recomandată este de 12-24 mg/kg administrate fracţionat în 3 sau 4 doze egale.
3
Administrarea la vârstnici
Studiile de farmacocinetică a clindamicinei nu au arătat diferenţe cu importanţă clinică între pacienţii tineri şi cei vârstnici cu funcţie hepatică normală şi cu funcţie renală normală (în conformitate cu vârsta) după administrare orală sau intravenoasă. De aceea, nu sunt necesare ajustări ale dozelor la vârstnicii cu funcţie hepatică normală şi cu funcţie renală normală (în conformitate cu vârsta) (a se vedea secţiunea 5.2).
Administrarea la pacienţii cu afectare renală
Nu sunt necesare modificări ale dozelor de clindamicină la pacienţii cu insuficienţă renală.
Administrarea la pacienţii cu afectare hepatică
Nu sunt necesare modificări ale dozelor de clindamicină la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
Administrarea în afecţiuni specifice
Tratamentul infecţiilor cu streptococi beta-hemolitici. Doza recomandată este de 300 mg clindamicină (sub formă de clorhidrat) de două ori pe zi. Tratamentul trebuie continuat timp de cel puţin 10 zile.
Tratamentul cervicitei cauzate de Chlamydia trachomatis
Doza zilnică recomandată este de 450-600 mg clorhidrat de clindamicină de 4 ori pe zi, timp de 10-14 zile. Tratamentul encefalitei cauzate de Toxoplasma la pacienţii cu SIDA Doza recomandată este de 600-1200 mg fosfat de clindamicină administrate i.v.
sau clorhidrat de clindamicină administrate oral la intervale de 6 ore, timp de două săptămâni, apoi 300-600 mg administrate oral la intervale de 6 ore. Durata totală recomandată a tratamentului este de 8-10 săptămâni. Doza de pirimetamină este de 25-75 mg oral în fiecare zi, timp de 8-10 săptămâni. În cazul administrării unor doze mari de pirimetamină trebuie administrat zilnic şi acid folinic 10-20 mg/zi.
Tratamentul pneumoniei cu Pneumocystis jiroveci la pacienţii cu SIDA
Doza recomandată este de 600-900 mg fosfat de clindamicină administrate intravenos la intervale de 6 ore sau 900 mg administrate intravenos la intervale de 8 ore sau 300-450 mg clorhidrat de clindamicină administrate oral la intervale de 6 ore, timp de 21 zile. În acelaşi interval de timp (21 zile) doza zilnică unică de primachină administrată oral este de 15-30 mg.
Tratamentul amigdalitei/faringitei acute streptococice
Doza recomandată de clorhidrat de clindamicină este de 300 mg, administrate oral, de 2 ori pe zi, timp de 10 zile.
Tratamentul malariei
Doza recomandată de clorhidrat de clindamicină la adulţi este de 10-20 mg/kg şi zi, iar la copii 10 mg/kg şi zi, administrate fracţionat în doze egale la intervale de 12 ore, timp de 7 zile, în monoterapie sau în asociere cu chinină (12 mg/kg la 4 intervale de 12 ore), sau clorochină (15-25 mg la intervale de 24 ore), timp de 3-5 zile.
Profilaxia endocarditei la pacienţii cu hipersensibilitate la peniciline
La adulţi, doza recomandată de clorhidrat de clindamicină este de 600 mg, iar la copii de 20 mg/kg, cu 1 oră înaintea intervenţiei chirurgicale. În cazul în care este necesară administrarea parenterală, se administrează i.v. 600 mg fosfat de clindamicină, cu 1 oră înaintea intervenţiei chirurgicale.
4.3 Contraindicaţii
Untilizarea clindamicinei este contraindicată la pacienţii cu antecedente de hipersensibilitate la clindamicină sau lincomicină, sau la oricare dintre componenţii produsului.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
În cazul utilizării antibioticelor, inclusiv a clindamicinei, a fost raportată producerea colitei pseudomembranoase cu gravitate variabilă, de la forme uşoare până la cele ce au pus în pericol viaţa. De aceea, este important să fie avut în vedere acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în urma administrării de antibiotice.
Tratamentul cu antibiotice modifică flora normală a colonului şi poate permite suprapopularea acestuia cu clostridii. Studiile indică faptul că o toxină produsă de către Clostridium difficile reprezintă principala cauză a colitei asociate cu administrarea de antibiotice. După ce a fost stabilit mai întâi diagnosticul de colită pseudomembranoasă trebuie luate măsuri terapeutice. Cazurile uşoare de colită pseduomembranoasă răspund la întreruperea administrării medicamentului. În cazurile de gravitate medie până la severă, trebuie avută în
vedere reechilibrarea hidroeletrolitică, administrarea suplimentelor proteice şi administrarea de antibiotice eficace pentru tratamentul colitei cauzate de către Clostridium difficile.
Deoarece clindamicina nu difuzează în mod adecvat în lichidul cefalo-rahidian, medicamentul nu trebuie utilizat în tratamentul meningitei. Dacă tratamentul este efectuat o perioadă îndelungată, trebuie monitorizate funcţiile hepatice şi renale. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu istoric de astm sau diverse tipuri de alergii.
În cazul tratamentului de lungă durată se recomandă prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
În aproape toate cazurile când s-au utilizat antibiotice, inclusiv sultamicilină, a fost raportată apariţia diareei asociată cu Clostridium difficile (DACD), care poate varia ca severitate de la forme uşoare până la forme cu potenţial letal.
Tratamentul cu antibiotice alterează flora normală a colonului determinând suprapopularea acestuia cu C difficile.
C difficile produce toxine A si B care contribuie la apariţia DACD. Tulpinile de C difficile generatoare de hipertoxine determină creşterea mobidităţii şi a mortalităţii, deoarece aceste infecţii pot fi refractare la terapia cu antibiotice şi pot necesita colectomie. DACD trebuie avută în vedere în cazul tuturor pacienţilor care prezintă diareee după administrarea de antibiotice. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu istoric deoarece s-a observat că DACD apare şi după două luni de la administrarea antibioticelor.
5
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune In vitro a fost demonstrat antagonismul dintre clindamicină şi eritromicină.
Datorită posibilei semnificaţii clinice a acestui antagonism, cele două medicamente nu trebuie administrate concomitent. S-a dovedit că clindamicina posedă proprietăţi de blocant neuromuscular ce pot potenţa acţiunea altor agenţi blocanţi neuromusculari. De aceea, clindamicina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care primesc astfel de medicamente.
Medicamentele ce conţin hidroxid de aluminiu pot produce scăderea absorbţiei clindamicinei, de aceea nu se recomandă administrarea concomitentă. Asocierea cu ciclosporina nu este indicată deoarece clindamicina poate induce scăderea concentraţiei active de ciclosporină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
La om, clindamicina traversează bariera hemato-placentară. După administrarea repetată a medicamentului, concentraţiile atinse în lichidul amniotic au fost de aproximativ 30% faţă de cele atinse în sângele mamei. Clindamicina trebuie utilizată în perioada de sarcină doar dacă acest lucru este neapărat necesar, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial la făt.
Alăptare
Clindamicina se acumulează în laptele matern în concentraţii ce variază între 0,7 şi 3,8 mcg/ml.
Este contraindicată administrarea clindamicinei la femeile care alăptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Efectul clindamicinei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje nu a fost evaluat în mod sistematic.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în timpul studiilor clinice şi în perioada după punerea pe piaţă sunt prezentate în tabelul de mai jos în funcţie de frecvenţă definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1.000 şi <1/100); rare (≥ 1/10.000 şi <1/1.000); foarte rare (< 1/10,000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Aparate,sisteme şi organe
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/100 0 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 to <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută
6
Tulburări hematologice şi ale sistemului limfatic
Agranulocitoză
Eozinofilie,
Trombocitopenie
Neutropenie tranzitorie (leucopenie)
Tulburări ale sistemului imunitar
Reacţii anafilactoide
Tulburări ale sistemului nervos
Disgeuzie
Tulburări gastrointestinale
Durere abdominală
Diaree
Greaţă
Vărsături
Ulcer esofagian
Esofagită
Tulburări hepatobiliare
Valori anormale ale testelor funcţionale hepatice
Icter
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Erupţie cutanată maculopapulară
Urticarie
Sindrom
Steven
Johnson
Necroepidermoliză toxică
Eritem multiform
Dermatită exfoliativă
Erupţii cutanate tranzitorii cu aspect morbiliform
Prurit
Vaginită
Dermatită veziculobuloasă
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj sunt recomandate tratamente de susţinere a funcţiilor vitale.
Nu există antidot specific.
Hemodializa şi dializa peritoneală nu sunt eficace în ceea ce priveşte eliminarea clindamicinei din plasmă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, macrolide şi streptogramine, lincosamide, codul ATC: J01F F01.
Clindamicina este un antibiotic semisintetic produs prin 7-(s)-clorosubstituţia grupului 7-(R)-hidroxil a compusului de origine, lincomicina.
Microbiologie
S-a demonstrat activitatea in vitro a clindamicinei asupra următoarelor microorganisme:
Coci aerobi Gram pozitivi, inclusiv: Staphylococcus aureus, Staphylicoccus epidermidis (tulpini penicilinazo-secretoare şi non penicilinazo-secretoare), Streptococi (exceptând S. faecalis);
Pneumococi.
La testarea prin metode in vitro, unele tulpini rezistente de obicei la eritromicină au dezvoltat rapid rezistenţă şi la clindamicină;
Bacili anaerobi Gram negativi, inclusiv: speciile Bacteroides (inclusiv grupul Bacteroides fragilis şi grupul Bacteroides melaninogenicus), speciile Fusobacterium.
Bacili anaerobi Gram pozitiv nesporulaţi, inclusiv: Propionibacterium, Eubacterium, speciile Actinomyces.
Coci anaerobi şi microaerofili Gram pozitivi, inclusiv: speciile Peptococcus, Peptostreptococcus, streptococi microaerofili.
8
Clostridii: clostridiile sunt mai rezistente la clindamicină decât majoritatea anaerobilor. Majoritatea tulpinilor de Clostridium perfringens sunt sensibile, dar alte specii, cum ar fi Clostridium sporogenes şi Clostridium tertium sunt frecvent rezistente la clindamicină; în acest caz este necesară testarea sensibilităţii. A fost demonstrată rezistenţa încrucişată între clindamicină şi lincominică. A fost demonstrat antagonismul între clindamicină şi eritromicină.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Studierea concentraţiilor plasmatice după administrarea orală a unei doze de 150 mg clindamicină la 24 voluntari adulţi sănătoşi, a demonstrat absorbţia rapidă a acesteia. O valoare a concentraţiei plasmatice medii de 2,5 mcg/ml a fost atinsă în 45 minute; concentraţia plasmatică medie de 1,51 mcg/ml a fost atinsă în 3 ore, iar cea de 0,7 mcg/ml în 6 ore. Absorbţia unei doze administrată oral este aproximativ completă (90%), iar administrarea sa în timpul mesei nu modifică în mod semnificativ concentraţiile
plasmatice atinse; concentraţiile plasmatice au valori uniforme şi predictibile de la un individ la altul sau de la o doză la alta.
Studierea concentraţiile plasmatice după administrarea repetată a dozelor de clorhidrat de clindamicină timp de până la 14 zile nu a evidenţiat acumularea sau modificarea metabolizării medicamentului. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a clindamicinei este uşor crescut la pacienţii cu reducere accentuată a funcţiei renale. Hemodializa şi dializa peritoneală nu sunt eficace în ceea ce priveşte eliminarea medicamentului din plasmă.
Concentraţiile plasmatice ale clindamicinei au crescut în mod linear odată cu creşterea dozelor administrate. Concentraţiile plasmatice depăşesc CMI (concentraţia minimă inhibitorie) pentru toate microorganismele sensibile timp de cel puţin 6 ore după administrarea orală a dozelor recomandate în mod obişnuit.
Clindamicina este distribuită în majoritatea fluidelor şi ţesuturilor corpului (inclusiv oase). Valoarea medie a timpului de înjumătăţire biologică a clindamicinei este de 2,4 h.
Aproximativ 10% din forma microbiologic activă este excretată în urină, iar 3,6% în fecale. Restul este excretat sub formă de metaboliţi inactivi. Doze zilnice de până 2 g clindamicină administrate timp de 14 zile au fost bine tolerate de către voluntarii sănătoşi; reacţiile adverse gastrointestinale apărând mai des în cazul administrării dozelor mai mari.
Nu sunt atinse concentraţii semnificative de clindamicină în lichidul cefalorahidian, chiar dacă menigele este inflamat.
Studiile de farmacocinetică realizate la vârstnici (61-79 ani) şi la adulţii tineri au indicat că vârsta nu afectează parametrii farmacocinetici ai clindamicinei (clearance, timp de înjumătăţire, volum aparent de distribuţie şi aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) după administrarea i.v. a fosfatului de clindamicină. După administrarea orală a clorhidratului de clindamicină, timpul de înjumătăţire prin eliminare este crescut la aproximativ 4 ore (interval de valori: 3,4-5,1 ore) la vârstnici, faţă de 3,2 ore (interval de
valori: 2,1-4,2 ore) la adulţii tineri. Totuşi, proporţia absorbţiei nu este diferită între cele două grupuri de vârstă şi nu sunt necesare modificări ale dozei administrate la vârstnici cu funcţie hepatică normală şi cu funcţie renală normală (în conformitate cu vârsta).
9
5.3 Date preclinice de siguranţă
Carcinogeneză:
Nu au fost efectuate studii pe termen lung la animale pentru evaluarea potenţialului carcinogenic.
Mutageneză:
Testele de genotoxicitate efectuate au inclus testul micronucleilor efectuat la şobolan şi testul Ames de reversie efectuat la specii de salmonele. Ambele teste au fost negative.
Afectarea funcţiei de reproducere:
Studiile de fertilitate efectuate la şobolanii cărora li s-au administrat oral doze de până la 300 mg/kg şi zi (de aproximativ 1,1 ori faţă de cea mai mare doză recomandată la om exprimată în mg/m2) nu au evidenţiat efecte asupra funcţiei de reproducere.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Dalacin C 150 mg capsule
Amidon de porumb
Talc
Stearat de magneziu
Lactoză monohidrat
Dioxid de titan (E 171)
Gelatină.
Dalacin C 300 mg capsule
Amidon de porumb
Talc
Stearat de magneziu
Lactoză monohidrat
Dioxid de titan (E 171)
Gelatină.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
10
Dalacin C 150 mg capsule
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 8 capsule.
Dalacin C 300 mg capsule
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 8 capsule.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
PFIZER EUROPE MA EEIG,
Ramsgate Road, Sandwich, Kent CT13 9NJ, Marea Britanie
8. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2014
