Sănătate la îndemână

Sexualitatea – ce este, ce tipuri și variații ale acesteia există

Sexualitatea, denumită și orientare sexuală, este definită drept atracția sexuală și/sau romantică pe care o persoană o manifestă față de alte persoane. Plus la aceasta, oamenii pot manifesta o sexualitate diferită pe parcursul vieții, în funcție de momentele prin care trec. Află în continuare ce presupune mai exact sexualitatea și care sunt definițiile diferitor orientări sexuale.

COVID-19: alcoolul nu este o soluție, ci un factor agravant. De ce să eviți alcoolul pe timp de pandemie

Pandemia COVID-19 a dat naștere unui șir întreg al dezinformărilor, inclusiv în privința consumului de alcool și „asigurarea dezinfecției” cavității bucale pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus. Cu toate acestea, alcoolul este un factor-cheie care determină apariția unor forme mai grave ale bolii prin slăbirea generală a sistemului imun. În acest context, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut îndemnuri constante către populație de a limita sau a evita consumul alcoolului pe timp de pandemie. Află în continuare care sunt argumentele autorităților.

Lohiile sau scurgerile vaginale post-partum – ce reprezintă, cât timp durează și când e cazul să îți faci griji

Fiecare femeie experimentează scurgeri vaginale după naștere, cunoscute și drept lohii, care reprezintă o combinație dintre sânge, mucus și țesut uterin. Află în continuare ce reprezintă mai exact lohiile, cât ar trebui să dureze, când este vorba de normalitate și când este cazul să îți faci griji.

Imunitatea colectivă față de infecții – cât de importantă este și în ce situații poate fi atinsă

Imunitatea colectivă reprezintă punctul în care populația dintr-o regiune este suficient de imună față de o boală pentru a-i preveni circulația. Acest termen a fost utilizat pentru prima dată în anul 1923 de către cercetătorii de la Universitatea din Manchester, Marea Britanie pentru a descrie modul în care un grup de animale (în acel caz, șoareci) ar putea deveni imun la o boală, chiar dacă nu toți membrii acestuia au fost imunizați. Află în continuare de ce este importantă imunitatea colectivă și cum poate fi atinsă aceasta într-o populație, inclusiv în contextul actualei pandemii.

COVID-19: Cât timp durează imunitatea după infectare. Ce spun ultimele studii medicale

Odată ce ai suportat infectarea cu noul coronavirus nu este cazul să te relaxezi și să renunți la distanțarea socială, purtarea măștii și igienizarea frecventă a mâinilor. În acest sens este important să înțelegi cum funcționează sistemul imun și cât de îndelungată este protecția oferită împotriva coronavirusurilor și, în special, a noului tip, SARS-CoV-2, care a provocat pandemia COVID-19. Ți-am pregătit în continuare un șir de date științifice despre perioada în care organismul este imun împotriva infectării cu noul coronavirus după ce a suportat infectarea inițială cu acesta.

Pierderea gustului și mirosului în urma infectării de COVID-19: ce zice știința

COVID-19 provocat de infectarea cu noul coronavirus poate avea un spectru larg de simptome. De cele mai dese ori tipurile simptomelor și intensitatea acestora variază de la o persoană la alta. Adițional febrei, tusei și dificultăților respiratorii COVID-19 poate provoca și un alt șir de simptome. Unul dintre acestea este pierderea gustului și a mirosului. Află în continuare care este mecanismul apariției acestora, cât de frecvente sunt, dar și cât timp durează.

Alimentația pacienților infectați de COVID-19: sfaturi în funcție de gravitatea simptomelor

Asigurarea unei alimentații adecvate a pacienților infectați cu noul coronavirus este foarte importantă pentru asigurarea răspunsului imun împotriva ARN-ului viral (acid ribonucleic sau materialul genetic al COVID19). În acest moment există suficiente dovezi că o nutriție inadecvată poate slăbi sistemul imunitar, și, respectiv, răspunsul la noul coronavirus. Iată de ce ți-am pregătit în continuare un șir de sfaturi cu privire la nutriția pacienților cu COVID-19, în funcție de formele experimentate: ușoare, medii și severe.

 

Spălatul pe mâini – cât de important este și de ce boli te poate proteja acest obicei simplu

Spălatul pe mâini este cel mai simplu obicei al igienei personale care te poate scăpa de un șir de boli și te împiedică să transmiți germenii infecțioși la persoanele din jur. Este important să știi că există un șir de „boli ale mâinilor murdare” care apar din cauza nespălării mâinilor cu săpun și apă curgătoare. Află în continuare cum ajung germenii infecțioși să infecteze oamenii, de ce este important să te speli pe mâini și de ce boli te poate proteja acest obicei simplu.

COVID-19: cum să cureți și să dezinfectezi suprafețele, dacă locuiești cu cineva infectat sau suspect de infectare cu noul coronavirus

V-am povestit la începutul pandemiei COVID-19 cum să curățați și să dezinfectați corect suprafețele potrivit recomandărilor autorităților, dar și cum să eliminați noul coronavirus de pe haine. În acest material, însă, din cauza cazurilor de infectare în creștere și a conlocuirii tot mai frecvente cu o persoană infectată sau suspectată de infectare cu noul coronavirus în țara noastră, o să vă povestim cum să curățați și să dezinfectați diferite suprafețe din casă pentru a preveni la maxim infectarea la domiciliu.

Dicționar COVID-19: ce semnifică cel mai frecvent utilizați termeni medicali și epidemiologici

Deși de la declararea pandemiei COVID-19 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pe 11 martie 2020 au trecut mai bine de 7 luni, majoritatea termenilor medicali și epidemiologici rămân neînțeleși și sunt adesea confundați între ei. Pentru a te ajuta să-i înțelegi mai bine, ți-am pregătit în continuare un scurt dicționar al celor mai frecvenți termeni utilizați în pandemia actuală.

La Inceput