De ce este periculos să lucrezi prea mult și de ce boli riști să suferi

Recent, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Organizația Internațională a Muncii (OIM) și-au manifestat îngrijorarea și au enunțat că lucrul îndelungat, de peste 55 de ore pe săptămână, poate fi un factor de risc pentru apariția bolilor de inimă și a suportării infarctului miocardic acut. Află în continuare care sunt concluziile și recomandările autorităților internaționale.

Estimările autorităților internaționale

Orele de muncă îndelungate contribuie anual la 745 mii de decese provocate de infarctul miocardic acut și de boala ischemică a inimii. Datele au fost estimate în anul 2016, atunci când a fost înregistrată și o creștere a acestor afecțiuni cu 29% comparativ cu anul 2000. Concluziile aparțin OMS și OIM și au fost publicate în revista Environment International.

În prima analiză globală de pierdere a vieții și a sănătății asociate cu munca îndelungată, OMS și OIM au estimat că în anul 2016 în jur de 398 mii de persoane au decedat din cauza infarctului miocardic acut, iar alte 347 de mii – din cauza bolilor cardiovasculare provocate de lucrul îndelungat, de peste 55 de ore pe săptămână.

În plus, în perioada 2000-2016 numărul deceselor din cauza bolilor de inimă provocate de lucrul îndelungat a crescut cu 42%, iar din cauza infarctului miocardic acut – cu 19%.

Populația afectată

Aceste afecțiuni și decese sunt cel mai frecvent întâlnite la bărbați (72% din cei decedați sunt bărbați), locuitorii regiunilor Pacificului de Vest și a Asiei de Sud-Est, dar și în cazul lucrătorilor de vârstă medie sau a seniorilor. Majoritatea deceselor au fost fixate la vârsta de 60-79 de ani, în cadrul persoanelor care au lucrat mai mult de 55 ore pe săptămână la vârsta cuprinsă între 45 și 74 de ani.

Pentru că acum orele îndelungate de muncă sunt responsabile de o treime din bolile asociate muncii, acestea devin un factor de risc important pentru apariția bolilor profesionale. Astfel, este vorba de un factor psihosocial relativ nou pentru sănătatea umană.

Concluziile studiului

Pentru a formula concluziile, au fost realizate două studii mari de analiză a literaturii (reviuri sistematice) . În cadrul acestora, au fost incluse datele din 37 de studii despre bolile ischemice ale inimii care au cuprins 768 mii de participanți și 22 de studii despre infarctul miocardic acut care au implicat 839 mii de participanți. Acestea au acoperit nivelul național, regional și global, datele fiind colectate din 154 de țări în perioada 1970-2018.

Studiul publicat concluzionează că munca de peste 55 de ore pe săptămână mărește cu 35% riscul infarctului miocardic acut și cu 17% riscul deceselor din cauza bolilor ischemice a inimii, comparativ cu munca de 35-40 ore pe săptămână.

Numărul persoanelor care petrec la muncă ore în șir este în creștere și constituie astăzi 9% din populația de pe Glob. Această tendință expune riscului de invaliditate profesională și de deces precoce un număr tot mai mare de persoane.

Contextul pandemiei COVID-19

Această analiză este exact la țanc, deoarece pandemia COVID-19 a reorganizat total programul de muncă al multor persoane, alimentând tendința de mărire a programului de lucru.

„Pandemia COVID-19 a schimbat esențial modul în care majoritatea persoanelor lucrează. Lucrul la distanță a devenit o normalitate pentru majoritatea organizațiilor, ștergând adesea hotarele între muncă și casă. În plus, multe organizații au fost forțate să reducă locurile de muncă și operațiunile realizate pentru a economisi bani, iar oamenii rămași sunt forțați să lucreze mai multe ore. Nici un serviciu nu merită riscul infarctului miocardic sau a bolilor de inimă. Guvernele, angajatorii și muncitorii urmează să agreeze limitele care ar proteja sănătatea angajaților”, a declarat Directorul General al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Munca de peste 55 de ore pe săptămână este un risc major pentru sănătate. Este timpul să conștientizăm cu toții că orele lungi de muncă pot duce la moartea prematură”, a declarat Dr Maria Neira, director al Departamentului de Mediu, schimbări climatice și sănătate din cadrul OMS.

Pentru a proteja sănătatea angajaților, pot fi întreprinși următorii pași:

- Guvernele pot introduce, implementa și aplica legile, reglementările și politicile care interzic orele suplimentare obligatorii și să asigure limite maxime ale timpului de lucru;

- Acordurile bilaterale dintre angajatori și asociațiile de muncitori pot seta un regim de lucru flexibil, stabilind în același timp un număr maxim de ore de lucru.

- Angajații ar putea calcula orele de lucru pentru a se asigura că numărul lor  lucrate nu urcă peste 55 sau mai mult pe săptămână.

Sănătate să aveți!

Sursa foto: 
bbc.com
Sursa: 

who.int

La Inceput