Sindromul Rett este o tulburare genetică rară, neurologică și de dezvoltare, care afectează modul în care se dezvoltă creierul. Această tulburare provoacă o pierdere progresivă a abilităților motorii și a limbajului. Sindromul Rett afectează în principal femeile.
Majoritatea bebelușilor cu sindromul Rett, în primele șase luni de viață se dezvoltă în mod normal. Acești bebeluși pierd apoi abilitățile pe care le aveau anterior, cum ar fi capacitatea de a se târî, de a merge, de a comunica sau de a-și folosi mâinile.
Sindromul Rett se caracterizează printr-o creștere și dezvoltare timpurie tipică, care este urmată apoi de:
- O încetinire a dezvoltării
- Pierderea mobilității sau a funcției mâinilor
- Mișcări distincte ale mâinilor
- Încetinirea creșterii creierului și a capului
- Probleme cu mersul, mersul pe degetele de la picioare sau un mers cu bază largă
- Crize convulsive
- Probleme cognitive
- Probleme digestive
- Dificultăți în îndeplinirea funcțiilor motorii, inclusiv vorbirea și controlul mișcărilor ochilor (apraxie)
- Dificultăți de respirație în timpul stării de veghe, inclusiv reținerea respirației, hiperventilația și înghițirea aerului
- Alte simptome pot include probleme de somn, scrâșnirea dinților și dificultăți de mestecat
Vârsta de debut, severitatea simptomelor și modul în care sindromul Rett progresează variază de la un copil la altul. În timp ce copiii care ajung să dezvolte sindromul Rett cresc și se dezvoltă conform așteptărilor inițiale, există adesea diferențe subtile chiar și în copilăria timpurie și în copilăria mică, cum ar fi:
- Pierderea tonusului muscular (hipotonie)
- Dificultăți de hrănire
- Tremurături în mișcările membrelor
- Probleme la târâre sau la mers
- Mai puțin contact visual
- Pierderea utilizării funcționale a mâinilor este urmată de mișcări compulsive ale mâinilor, cum ar fi stoarcerea mâinilor. Apariția acestor simptome este uneori bruscă.
Cine are mai multe șanse să se îmbolnăvească de sindromul Rett?
Orice grup rasial sau etnic se poate confrunta cu sindromul Rett. Sindromul Rett afectează cel mai frecvent fetele, deși și băieții sunt (rar) afectați. Băieții sunt de obicei mai grav afectați decât fetele.
Aproape toate cazurile de sindrom Rett sunt cauzate de o mutație în gena proteinei de legare a metil CpG 2 sau MECP2 (pronunțat meck-pea-doi). Gena MECP2 conține instrucțiuni pentru sinteza unei proteine numite proteina de legare a metil citosinei 2 (MeCP2), care este necesară pentru dezvoltarea creierului și acționează ca unul dintre numeroasele comutatoare biochimice care activează și dezactivează funcțiile genelor. Deoarece genaMECP2 nu funcționează corect la persoanele cu sindromul Rett, este posibil ca acestea să aibă prea puțină MeCP2 sau MeCP2 pe care o au să nu funcționeze corect.
Nu toți cei care au o mutație MECP2 au sindromul Rett. Oamenii de știință cred că unele cazuri pot fi cauzate de deleții parțiale ale genei, de mutații în alte părți ale genei MECP2 sau de gene suplimentare care nu au fost încă identificate. Factorii genetici și de mediu pot contribui la diferențele în ceea ce privește severitatea și tipurile de simptome întâlnite la persoanele cu sindromul Rett.
Aceștia pot include:
- locul în care mutația MECP2 este localizată în genă
- modul în care interacționează cromozomii sexuali ai indivizilor și alte gene pot agrava simptomele sau pot proteja de efectele mutației.
Deși sindromul Rett este o tulburare genetică, mai puțin de 1% din cazurile înregistrate sunt transmise de la o generație la alta. Majoritatea cazurilor sunt spontane, ceea ce înseamnă că mutația apare la întâmplare. Cu toate acestea, în unele familii de persoane afectate de sindromul Rett, alți membri ai familiei au o mutație în gena MECP2. Familiile care au deja o mutație MECP2 identificată pot obține teste genetice pentru a identifica dacă sunt purtători ai tulburării.
Cum este diagnosticat și tratat sindromul Rett?
Diagnosticarea sindromului Rett
Medicii diagnostichează sindromul Rett prin observarea semnelor și simptomelor în timpul creșterii și dezvoltării timpurii a copilului și prin efectuarea de evaluări continue ale stării fizice și neurologice a copilului.
Oamenii de știință au dezvoltat un test genetic pentru a găsi mutațiile MECP2, pentru a completa observațiile și diagnosticarea de către medici. Pentru a confirma diagnosticul de sindrom Rett, familiile trebuie să consulte un neurolog pediatru, un genetician clinic sau un pediatru de dezvoltare.
Tratarea sindromului Rett
Deși nu există un tratament pentru sindromul Rett, în 2023, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat un nou medicament, Trofinetide, pentru a trata sindromul Rett la copiii cu vârsta de doi ani și peste. Trofinetide acționează prin reducerea umflăturilor din creier, prin creșterea cantității unei proteine protectoare din creier și prin oprirea unor celule să devină prea active.
Alte tratamente se concentrează pe tratarea unor simptome sau comportamente specifice observate în sindromul Rett. Medicamentele pot ajuta la problemele de respirație și de mișcare și la crizele convulsive.
Persoanele afectate de sindromul Rett ar trebui să fie monitorizate în mod regulat pentru scolioză (curbură la nivelul coloanei vertebrale) și probleme cardiace. Terapia ocupațională îi poate ajuta pe copii să dezvolte abilitățile necesare pentru activitățile de zi cu zi, cum ar fi îmbrăcatul, mâncatul și desenatul, în timp ce terapia fizică și terapia în apă (hidroterapia) pot ajuta la mobilitate.
Unii copii pot avea nevoie de echipamente și ajutoare speciale, cum ar fi orteze pentru coloană, atele pentru mâini și încheieturi și sprijin nutrițional pentru a-i ajuta să își mențină o greutate adecvată. Copiii cu sindromul Rett pot avea nevoie de ajutor suplimentar la școală și de sprijin social.
Multe persoane cu sindromul Rett trăiesc până la vârsta mijlocie și chiar mai mult, în ciuda simptomelor. Deoarece tulburarea este rară, se cunosc foarte puține lucruri despre prognosticul pe termen lung și speranța de viață.
Care sunt cele mai recente actualizări cu privire la sindromul Rett?
Institutele Naționale de Sănătate (NIH), inclusiv NINDS și altele, sprijină cercetarea asupra sindromului Rett. Înțelegerea cauzei este necesară pentru a dezvolta noi terapii pentru a gestiona simptomele specifice, precum și pentru a îmbunătăți instrumentele de diagnosticare. Descoperirea MECP2 în 1999 oferă o bază pentru continuarea studiilor genetice și permite utilizarea modelelor animale dezvoltate recent, cum ar fi șoarecii transgenici care sunt deficitari în MECP2. Aceste modele prezintă anomalii neurologice care pot fi inversate prin activarea genei MECP2 mai târziu în viață.
Oamenii de știință studiază mutațiile din gena MECP2 la persoanele cu sindromul Rett pentru a afla mai multe despre funcția și disfuncția proteinei MeCP2. Informațiile obținute în urma acestui studiu vor spori înțelegerea tulburării și pot duce la noi terapii. Alte cercetări vizează identificarea căilor moleculare care sunt afectate, dezvoltarea de modele animale ale tulburării și dezvoltarea de terapii în stadii incipiente.
Unii cercetători sugerează că tipul specific de mutație din gena MECP2 afectează severitatea simptomelor sindromului Rett. Sunt în curs de desfășurare studii pentru a înțelege mutațiile și genele care contribuie la varietatea simptomelor și la severitatea acestei tulburări. Un studiu de istorie naturală finanțat de NIH ar trebui, de asemenea, să ofere noi informații despre aceste subiecte.
Oamenii de știință știu că lipsa unei proteine MeCP2 care să funcționeze corect perturbă funcționarea celulelor mature ale creierului, dar nu cunosc mecanismele exacte prin care se întâmplă acest lucru. Investigatorii încearcă să găsească alte comutatoare genetice care funcționează într-un mod similar cu proteina MeCP2. Odată ce vor descoperi modul în care funcționează proteina și vor localiza întrerupătoare similare, ei ar putea concepe terapii care să înlocuiască întrerupătorul care funcționează defectuos. Un alt rezultat ar putea implica manipularea altor căi biochimice pentru a compensa funcționarea defectuoasă a genei MECP2, prevenind astfel progresia tulburării. Sunt în curs de desfășurare studii clinice în stadii incipiente privind terapia genică pentru sindromul Rett.
Cercetătorii încearcă, de asemenea, să găsească și alte gene care ar putea fi implicate în sindromul Rett. Unele studii au ajutat la restrângerea căutării acestor gene, dar încă nu se cunosc multe despre modul în care aceste gene pot cauza sau contribui la această tulburare.
